Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

OMV Petrom nu trebuie să plătească taxa de solidaritate. Compania a făcut profit record în 2022

OMV Petrom nu trebuie să plătească taxa de solidaritate de un miliard de euro în România. Comisia Europeană a clarificat acest aspect într-un prim răspuns la scrisoarea Guvernului României, au declarat surse politice pentru Euronews.

Reprezentanții companiei au anunțat joi un profit istoric de 10,3 miliarde de lei, adică peste 2 miliarde de euro.

În același timp, este cel mai mare profit realizat vreodată de o companie din România. Concret, după ce au analizat rezultatele financiare pentru anul 2022, oficialii grupului austriac au confirmat ce au anunțat acum trei săptămâni. Nu se încadrează în plafonul stabilit de regulamentul european preluat în legislația națională.

Grupul austriac OMV Petrom spune că, în România, mai puțin 75% din cifra de afaceri vin din sectoarele prevăzute de regulamentul european care introduce această taxă: extracția ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului.

Totuși, compania se află sub verificarea ANAF. Inspectorii fiscali vor să vadă dacă, într-adevăr, OMV Petrom are venituri sub procentul stabilit de Comisia Europeană sau a recurs la artificii pentru a scăpa de plata acestei taxe impuse de statul Român.

Grupul OMV urmează să publice rezultatele financiare pentru ultimul trimestru din 2022 chiar astăzi.

Potrivit informațiilor noastre, Comisia Europeană a transmis într-un răspuns oficial că OMV Petrom nu trebuie să plătească taxa de solidaritate impusă de oficialii din România.

Săptămâna trecută, Ministerul Finanțelor ceruse clarificări pe această temă, ca să poată finaliza conflictul deschis dintre compania de energie şi autoritățile fiscale.

La finalul anului trecut, Guvernul României a aprobat transpunerea unui regulament de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasați într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ, societăţile care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile vor plăti o contribuţie de solidaritate de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani.

Termenul de plată va fi 25 iunie 2023 pentru profitul anului 2022. Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

OMV Petrom, profit record în 2022

Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net de 10,3 miliarde lei, cu 260% mai mare comparativ cu cel din anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.

„Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru industria energetică, cu dificultăţi în ceea priveşte aprovizionarea cu produse energetice, preţuri internaţionale record şi volatilitate fiscală. Rezultatele noastre reflectă acest mediu de piaţă şi performanţa operaţională: diversificarea surselor de energie, continuitatea aprovizionării, producţie record de electricitate. Veniturile OMV Petrom sunt o bază solidă pentru contribuţia la economia României şi la sectorul energetic românesc. Profitul net a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuţia la bugetul de stat, prin taxe şi dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creşterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele şi contribuţiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei. Vom continua să urmărim obiectivele Strategiei 2030, care are în vedere susţinerea tranziţiei energetice din România, oferind pieţei soluţii de energie noi şi curate", a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE