Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Indemnizație socială pentru pensionari. Câți beneficiari sunt și care este suma medie primită

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) spune că numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.145.867 în ianuarie 2023, cu 616 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară.

Potrivit Agerpres, 1.029.805 dintre aceștia erau pensionari din sistemul public, iar 116.062 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

Câte indemnizații au fost date pentru pensionarii din sistemul public

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 423 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 489 lei), Maramureş (487 lei), Cluj (469 lei) şi Vrancea (469).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.384 şi în judeţele Suceava (41.815 pensionari) şi Dolj (37.597).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 303 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (434 lei) şi Gorj (393 lei) şi în sectorul 1 din Bucureşti (379 lei).

Numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.973 persoane), urmat de Botoşani (7.567) şi Dolj (7.517).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE