Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

GHID: Cardurile de energie în 2023: cine beneficiază de ele, care este valoarea lor și cum pot fi folosite pentru plata facturilor

Cardurile de energie vor fi distribuite începând din 1 februarie românilor vulnerabili. Cardurile sunt emise și distribuite de Poșta Română și reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei, de două ori pe an, potrivit informațiilor puse la dispoziție de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Cum sunt acordate cardurile de energie și când expiră

Peste 4 milioane de români vor primi acasă cardurile pentru energie cu ajutorul cărora își pot achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică. Banii vor fi virați în două tranșe, a câte 700 de lei. Astfel, ajutorul primit de românii vulnerabili este de 1.400 de lei.

Prima tranșă va ajunge la beneficiari în perioada 1-28 februarie, iar plățile vor putea fi efectuare din 20 februarie.

Al doilea card de energie, cu a doua tranșă de bani, va fi virat beneficiarilor în perioada 1-30 septembrie 2023.

Cardul este emis pe un suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial) curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.

Ministerul precizează că ajutorul nu se consideră venit și nu afectează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei sau statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Valabilitatea acestor carduri încetează la 1 ianuarie 2024, indiferent de sumele rămase neutilizate.

Cine beneficiază de cardurile de energie

De acest sprijin din partea Guvernului vor beneficia peste 4 milioane de români care îndeplinesc una din următoarele condiții:

  • Pensionari cu vârsta minimum 60 de ani și cu venit lunar sub 2.000 de lei;
  • Pensionari de invaliditate cu venit lunar sub 2.000 de lei, indiferent de vârstă;
  • Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu, venit lunar sub 2.000 de lei, indiferent de vârstă;
  • Familie cu alocație de susținere;
  • Familie/persoană cu ajutor social.

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depaseasca 2.000 lei, transmite ministerul.

Instituția mai precizează și că factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

De reținut mai este faptul că, dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum.

Cum se plătesc facturile (fizic și online) cu ajutorul cardurilor de energie

Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:

  • Pentru tranșa I (700 lei): în perioada 20 februarie 2023 – 30 iunie 2023;
  • Pentru tranșa II (700 lei): în perioada septembrie 2023 – 31 decembrie 2023.

Pentru a putea plăti facturile, beneficiarul trebuie să prezinte:

  • cardul primit de la Poșta Română;
  • actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului);
  • factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ.

Plata se poate face la orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

Facturile vor putea fi plătite și online. În acest caz, Guvernul României a anunțat că „va fi o aplicație informatică simplă, care va presupune încărcarea în platformă a documentelor necesare plăților, respectiv cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE