Femeile care au reușit să învingă cancerul, „Boala Secolului”, au fost protagonistele celea de-a 7-a ediții a Galei Caritabile „Dream's Balloon”. Cu această ocazie, 15 supraviețuitoare ale luptei cu temuta maladie au fost răsfățate pentru o zi de o întreagă echipă de stiliști.
La final invitații au putut urmări o prezentare de modă marca Alin Gălățescu. În România anual sunt depistate aproape o sută de mii de noi cazuri de cancer, iar numărul deceselor este de aproximativ 50.000.
15 supraviețuitoare de cancer mamar
Evenimentul a avut în prim plan 15 doamne cu vârste cuprinse între 32 și 59 de ani, supraviețuitoare ale luptei împotriva cancerul mamar care și-au redescoperit strălucirea și feminitatea.
Eleonora Lixandru, supraviețuitoare: „Dincolo de momentul diagnosticului, când simți că îți fuge pământul de sub picioare, a fost perioada tratamentului, când îți era foarte rău și te agățai de orice îți ieșea în cale ca să scapi de acele stări și să-ți găsești ceva pentru care să lupți.”
Georgiana Voicu, supraviețuitoare: „Știam că îmi va pica părul, însă m-am pregătit, am mai tăiat din el că-l aveam mare. Însă când a început să pice a fost un moment foarte greu, am avut un moment în care mi-am acoperit toate oglinzile din casă, să nu mă văd.”
Laura Voinicu, supraviețuitoare: „A fost o luptă grea, tristă, dar și frumoasă pentru că m-a schimbat mult, m-a schimbat în bine, m-a facut mai minunată și mai frumoasă ca înainte.”
Medic: pierderea unui sân este egală cu pierderea unei rude de gradul 1
Numele evenimentului, Balonul Viselor, reprezintă un simbol al fragilității umane, al lucrurilor trecătoare, dar și al speranței.
Dragoș Zamfirescu medic primar Chirurgie Plastică: „Pierderea unui sân, din punct de vedere oncologic, este egală, ca impact psihologic, cu pierderea unei rude de gradul 1. Este o luptă continuă. Pacientele acestea au nevoie de sprijin sufletește, medical. E complicat, nu știu să vă spun, nu am fost în pielea lor, dar e greu. E greu pentru doctorul care aude poveștile, credeți-mă că și mie mi-au căzut lacrimi de multe ori.”
Andreea Constantin, asociația Zetta: „Au nevoie de momente în care să se simtă feminine după intervenția de reconstructie, să poarte o rochie frumoasă, să se simtă aranjate și nu pot să iasă singure din aceasta stare.”
Gala caritabilă s-a încheiat cu primul mare eveniment de fashion al anului: „DREAMS” - marca Alin Gălățescu. Modelele au defilat pe muzica renumitul tenor Alin Stoica, singurul Român premiat cu Pavarotti Award, cea mai prestigioasă distincție a domeniului și soția sa Soprana Stephanie Radu.