Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, pe ultimul loc la screeningul mamar. Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer din lume

Începutul lunii octombrie este, la nivel mondial, dedicat luptei împotriva cancerului la sân. În România, cancerul de sân reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul femeilor. Țara noastră se află în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană, când vine vorba de numărul de femei care își fac anual screening mamar.

Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer de pe planetă conform Organizației Mondiale a Sănătății. Reprezintă 12% dintre cazurile oncologice diagnosticate în fiecare an. În România, peste jumătate din paciente sunt depistate abia în stadiile 3 și 4, comparativ cu alte țări europene unde 70%  dintre cazuri sunt descoperite în faze incipiente.

Cezar Irimia, Președintele Federației Bolnavilor de Cancer: Decalajul între noi și Uniunea Europeana este destul de mare. 5, 6 ani. Același decalaj pe care îl resimțim și la speranța de viață între noi și media europeană. Viața pacientelor cu cancer în Romania este destul de tristă. Tratamente întrerupte, acces limitat la asistența medicală de specialitate, pentru că avem foarte puțini medici, nu din rea voința medicilor.

Multe dintre sarcinile statului sunt preluate de asociații. De exemplu, Fundația Renașterea a înființat caravanele mobile în 2008 prin care oferă teste Papanicolau și mamografii gratuite femeilor din zonele rurale care nu au acces la astfel de proceduri. Până în prezent, aproape 25.000 de femei au fost testate în peste 60 de comune din țară.

Mihaela Geoană, Fundația Renașterea: Este păcat să nu facem acest gest anual de control. Și spun tuturor prietenelor mele: așa cum mergem să ne facem manichiura sau mergem să ne vopsim o dată pe lună rădăcinile sau orice altă activitate pe care o facem pentru frumusețea noastră și pentru starea noastră de bine cred că e loc, o dată pe an, să facem o mamografie și un test Papanicolau.

Dana Deac s-a luptat cu cancerul nu doar o singură dată, ci de cinci ori. Acum este o învingătoare.

Dana Deac, Ambasador Asociația Pacientului Oncologic: Să știți că nu am trecut prin aceste cinci bătălii fără sprijin. Nu poți să treci prin bătălia cu cancerul fără să ai un sprijin. Nu pot uita acest lucru. Și atunci întorc acest bine, făcând din dramele prin care am trecut un soi de poveste care ar trebui să sune în ureche și să ne ajute, să ne determine să mergem la doctor.

Anual, 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar în România

În România a fost propus un plan național de combatere a cancerului care vizează prevenirea, diagnosticarea timpurie și îmbunătățirea tratamentului. Proiectul legislativ a fost aprobat de Senat în unanimitate. Votul final aparține însă deputaților. 

Patriciu Achimaș-Cadariu, medic primar chirurgie oncologică: Diferența între noi și un sistem către care tânjim este lipsa de organizare și un plan național de control și combatere a cancerului. Este modelul pe care ni-l oferă toate țările care au reușit să depășească niște ținte de supraviețuire, respectiv să scadă incidența.

Aproximativ 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar în România, în fiecare an, iar numărul deceselor depășește 3.000 de cazuri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE