Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fenomenul violenței școlare ia amploare. Polițiștii lansează o campanie prin care încurajează copiii să spună prin ce trec

Cu o zi înainte de începerea scolii, autoritățile lansează un nou apel public pentru copii, părinți și cadre didactice. Îi îndeamnă pe aceștia să sesizeze cazurile de violență din unitățile de învățământ și consumul de droguri. Ei pot apela numărul de urgență 119 și pot povesti prin ce trec, odată cu începerea cursurilor. Asta în contextul în care, numărul cazurilor de violență școlară crește de la un an la altul. Infracțiunile de loviri sau alte violențe și-au triplat numărul în ultimii patru ani școlari.

Polițiștii vor merge în școli pentru a vorbi cu elevii

Fenomenul violenței școlare ia amploare de la un an la altul. La fel și consumul de droguri în unitățile de învățământ. Anul școlar 2023 - 2024 a fost marcat de numeroase scandaluri în care a fost vorba despre agresiuni fizice, agresiuni sexuale, bullying, abuzuri pe internet și trafic, consum și vânzare de droguri. În luna aprilie a acestui an, un elev de la Liceul Iuliu Maniu din București a fost înjunghiat în curtea școlii de un alt adolescent.

În luna iulie, elevul de 16 ani de la Colegiul Ion Creangă din București, care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei, a fost condamnat la șapte ani de detenție într-un centru de minori. Iar un alt minor, din Tulcea, a fost prins că vindea droguri în școală și a fost reținut chiar de ziua copilului. Pentru a preveni astfel de cazuri, autoritățile lansează, înainte de începerea anului școlar 2024 - 2025, campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!” 

Polițiștii vor merge în școli și vor sta de vorbă cu cei mici, în încercarea de a-i încuraja să vorbească despre cazurile de violență care s-au petrecut sau despre consumul de droguri. Le vor prezenta riscurile la care se expun și consecințele pe care le are tăcerea, atunci când sunt martori la agresiuni fizice, sexuale, loviri sau alte tipuri de abuz. Mai mult, a fost creat și site-ul www.sigurantascolara.ro, unde elevii, profesorii și părinții pot găsi chiar și lecții sau materiale informative despre fenomenul de bulyying, educație rutieră, trafic de persoane și altele.

Părinții apreciază inițiativa. 

„O idee foarte bună pentru noi, ca părinți, pentru copiii noștri, pentru siguranța lor. Pentru că, na, considerăm că acest fenomen a cam scăpat de sub control în ultima perioadă în România atât bullying-ul, cât și violența. Și o măsură foarte bună, zic eu. Dacă autoritățile s-au gândit acum, la început anul școlar, la această măsură”, spune tatăl unui elev. 

„Cred că este necesar să existe astfel de inițiative în școli. Cred că este o responsabilitate prea mare pe copii să le cerem să vorbească. Uneori, nici noi, adulții, nu vorbim. Problema este alta. Cum să-i facem pe copiii noștri să fie curajoși, să se simtă în siguranță atunci când vorbesc”, precizează o mamă. 

Alexandru-Ionuț Leuțu-Cotroceanu, directorul Direcției Siguranța Școlară, Poliția Română: „Vom merge în unitățile de învățământ, atât la orele de dirigenție sau de fiecare dată când suntem angrenați în proiectele din cadrul unităților de învățământ pentru a le explica copiilor care sunt consecințele unor fapte de acest gen, de ce ar trebui să intervină atunci când un coleg de-al lor se află într-o într-o astfel de situație și deloc de neglijat. Intervenția aceasta a lor ar trebui să fie gândită și dintr-o altă prismă, că în cadrul școlii se leagă prieteniile și atunci când îți ajut un coleg, acel acel prieten va fi pe viață.” 

Reporter: „Cum le veți câștiga încrederea celor mici să vină către dumneavoastră și să sesizeze astfel de acte de violență, bullying și așa mai departe?”

Alexandru-Ionuț Leuțu-Cotroceanu, directorul Direcției Siguranța Școlară, Poliția Română: „Încrederea se câștigă prin intervenția promptă, prin a fi alături de copii, pentru a fi în sprijinul, a ne simți aproape de ei. De fiecare dată când cineva din unitatea de învățământ și aici mă refer și copiii și caredactice, dar și părinți ne semnalează o astfel de situație, poliția va interveni, va fi aproape de de acel incident, va dispune măsurile legale de care de care este nevoie.”

Theodor Irimia - vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: „Ne bucurăm că părțile implicate realizează cât de important este să comunice cu noi tineri, pentru că s-a realizat după destul de mult timp acest lucru și nu trebuie doar să încercăm să prevenim, să facem cât mai multe campanii, trebuie să înțelegem ce se întâmplă și de ce se întâmplă”.

Din ianuarie, de cand a fost lansat , peste 200.000 de apeluri au fost înregistrate la numărul de urgență: 119, destinat copiilor. În majoritatea cazurilor au fost raportate abuzuri petrecute în mediul școlar. după cum reiese din datele celor de la Protecția Copilului. Apelul este gratuit, iar informațiile oferite operatorilor rămân confidențiale.

Mădălin Iamandei - directorul de cabinet al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție: „Doar în ultimele 6 luni, 1,5k apeluri au fost validate ca fiind reale. Cazurile de abuz sau neglijență au fost preluate de specialiștii DGASPC din toată țara. Există un fenomen destul de îngrijorător, care se referă atât la bullying, atât la diverse forme de violență, consum de droguri, elemente ale traficului de persoane, care se petrec tot în mediul școlar și online”.

Cifrele sunt alarmante și în ceea ce privește pericolul drogurilor. În București, un elev din trei recunoaște că exista o problemă cu drogurile în unitatea de învățământ unde studiază. Mai grav este că unul din zece elevi nu ar vorbi cu nimeni, dacă ar observa un caz de abuz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE