Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători, atât în România, cât și în Europa și în restul lumii.
Odată cu trecerea sărbătorii de Halloween (31 octombrie), în magazine încep deja să apară decorațiuni și cadouri de Crăciun, pe care oamenii sunt mai mult decât pregătiți să le achiziționeze pentru casele lor și pentru cei dragi.
Cumpărăturile de sărbători
Febra cumpărăturilor apare odată cu Black Friday, evenimentul care marchează începutul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă și care este caracterizat de oferte incredibile, reduceri substanțiale și promoții speciale oferite de către retaileri.
Black Friday a ajuns în România în jurul anului 2011, iar anul acesta are loc pe 10 noiembrie, mai devreme decât în anii precedenți.
Pe lângă comercianți, chiar și primăriile încep din luna noiembrie să monteze ghirlandele luminoase pentru iarnă, ale căror contracte au fost negociate încă din octombrie.
În acest an, Primăria Capitalei a decis să aloce peste un milion de euro pentru iluminatul festiv, iar data la care vor fi aprinse luminițele de Crăciun a fost anunțată de Nicușor Dan.
Tot la începutul lunii noiembrie se deschid și primele Târguri de Crăciun din țară
Marile orașe din România și-au anunțat deja programul pentru târgurile de Crăciun care vor avea loc în această iarnă. Românii și turiștii străini vor putea să se bucure de ele timp de aproape două luni și jumătate.
Iată care sunt principalele târguri de Crăciun din România în 2023 și datele când vor avea loc marile deschideri.
Chiar și cântăreții sunt pregătiți pentru magia sărbătorilor
Este timpul pentru cea mai minunată perioadă a anului, spune cântăreața Mariah Carey.
Păstrând tradiția anuală, cântăreața, în vârstă de 54 de ani, a început numărătoarea inversă până la Crăciun și a postat pe 1 noiembrie un videoclip cu ea în timp ce sparge gheața, la propriu, pentru a deschide sezonul festiv.
În videoclipul postat pe rețelele de socializare, data și ora pot fi văzute schimbându-se de la „31 octombrie 11:59” la „1 noiembrie, 12:00”, în timp ce o ușă de seif se deschide pentru a o dezvălui pe Mariah Carey captivă într-un bloc de gheață, purtând o costumație de Crăciun.
Patru oameni care poartă costume de Halloween o ajută să topească gheața, iar mai apoi artista exclamă: ”Este timpul!” și începe să cânte clasicul cântec de sărbători ”All I Want for Christmas Is You”.
Hitul artistei este cel mai bine vândut cântec de Crăciun din toate timpurile.
Când sărbătorim Crăciunul
În tradiția creștină, pe data de 25 decembrie este sărbătorită Nașterea lui Iisus Hristos, iar sărbătoarea este una încărcată cu obiceiuri, unele dintre ele păstrate de sute de ani.
De ce facem cadouri de Crăciun
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, purtând cizme negre şi căciulă roşie şi având o barbă mare şi albă, notează volumul amintit.
Când împodobim Bradul?
Pomii au reprezentat un simbol al vieţii, cu mult înainte de creştinism. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 - 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 - 27 septembrie 1914) al României. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde, transmite Agerpres.
În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
În dimineaţa de 25 decembrie, copiii se trezesc bucuroşi şi nerăbdători să descopere ce daruri le-a lăsat Moş Crăciun sub brad.
De ce iubim Crăciunul - explicația unui psihiatru
Pentru cei mai mulţi dintre noi, perioada Crăciunului reprezintă cel mai aşteptat moment al anului şi, ca atare, iubim Crăciunul, precum şi magia care învăluie această sărbătoare plină de spiritualitate, de căldură, de sentimente şi emoţii pozitive faţă de cei din jurul nostru, ne spune dr. Andra Ganea Şerban, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi.
Nu putem nega faptul că iubim colindele, luminiţele şi beculeţele colorate, cadourile, precum şi toate pregătirile care se fac în fiecare casă pentru ca această sărbătoare să fie simţită din plin. Aşteptăm momentul când membrii familiei şi prietenii se strâng în jurul mesei festive, pentru a celebra aşa cum se cuvine Naşterea Domnului.
În perioada Crăciunului, este normal să sesizăm modificări în ceea ce priveşte comportamentul oamenilor, arată medicul psihiatru. Astfel, creşte numărul persoanelor care se implică pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe, a persoanelor fără adăpost, cresc acţiunile de caritate în comunitate, tot mai mulţi dintre noi suntem dornici să împărtăşim sentimente de bucurie, fericire, recunoştinţă, să menţinem vie tradiţia de a oferi, îndeosebi copiilor, cadouri de Moş Crăciun şi să fim constant asaltaţi de colinde şi de colindători în timp ce ne finalizăm cumpărăturile de ultim moment.
La o primă vedere, despre asta este Crăciunul. Dar, dincolo de emoţii, ce înseamnă exact spiritul Crăciunului? De ce este un moment atât de special? Există el cu adevărat? Şi dacă da, cum afectează el creierul uman şi cum intervine în mecanismul sentimentelor?
Pentru mulţi dintre cercetători, răspunsul este "Crăciunul se întâmplă în capul nostru", ceea ce, de fapt, nu e departe de adevăr.
"Vorbim despre 'neurobiologia anticipării', în care o serie de acţiuni precum cântatul şi ascultatul cântecelor cu tematică de iarnă, felurile de mâncare specială şi tradiţională, schimbul de cadouri, îndeosebi cadourile surpriză, joacă un rol special, scăzând activitatea receptorilor asociaţi cu frica, crescând simultan neurotransmiţătorii asociaţi cu sentimentul de bucurie şi plăcere. Astfel, sentimentele de anticipare a 'emoţiilor bune' se amplifică în perioada Crăciunului, stimulând sistemul biologic de recompense. Anticiparea poate avea de multe ori un efect mai puternic decât evenimentul anticipat propriu-zis, acest lucru fiind datorat sentimentului de tensiune pozitivă cu care vine la pachet dopamina eliberată de către hipotalamus şi preluată la nivelul lobului frontal cerebral sau la nivelul nucleului accumbens. Aşa se explică bucuria, care, de multe ori, este însoţită de reacţii fizice precum 'golul în stomac sau fluturaşii din stomac', furnicături ale degetelor, aşa-zisele 'picioare neliniştite' ", a declarat pentru AGERPRES dr. Andra Ganea Şerban.
Totuși în lipsa zăpezii, este oare prea devreme să ascultăm colindele lui Hrușcă, să vedem la TV reclama de Crăciun cu camionul de Coca-Cola sau să urmărim seria Singur Acasă?
Dar oare voi ați împodobit deja bradul?