Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Economie și la apa potabilă. Cât vor plăti brașovenii după majorarea tarifelor

Brașovenii sunt disperați și spun că nu știu cum vor putea face economie și la apa potabilă. Asta în conditiile în care operatorul local majorează, din nou, tarifele pentru apă și canalizare, iar prețul va fi cu 36% mai mare, comparativ cu vara acestui an. Reprezentanții companiei de apă dau vina pe o clauză dintr-un contract de finanţare europeană pentru extinderea şi modernizarea reţelelor, dar și pe inflație.

Noul tarif pentru metrul cub de apă

Peste 300.000 de consumatori ai Companiei Apa Brașov și din localitățile în care operează, vor plăti de la 1 ianuarie 2023 un tarif de 11,48 lei pentru un metru cub. Majorarea tarifară este de 12% pentru apă și canalizare, asta după ce în luna septembrie a acestui an, serviciile au fost majorate cu 24%.

Reprezentanții Companiei Apa Brașov susțin că noul tarif pentru apă și canalizare este justificat, iar în primele trei luni ale anului 2023 nu sunt anunțate și alte schimbări tarifare.

Alina Bălătescu, purtător de cuvânt Apa Brașov: „Ultima majorare de preț are la bază trei argumente. În primul rând strategia de tarifare prin implemetarea lucrărilor cu fonduri europene, prin accesarea de împrumuturi pentru a susține aceste fonduri. Al doilea argument ține de ajustarea cu inflația, iar cel de-al treilea este creșterea de preț destul de mare a energiei electrice. În acest moment nu avem în plan o nouă mărire de tarif.”

Localnicii caută soluții pentru a face economie

Brașovenii sunt supărați pe operatorul local. Ei spun că, după ce au fost forțați să gasească soluții pentru micșorarea consumului de curent și gaze, vor trebui să inventeze modalități de a economisi apa potabilă.

Economie la apă face, de mai mult timp, și doamna Vasilica. Locuiește la bloc și, împreună cu soțul ei, consumă aproximativ nouă metri cubi de apă pe lună. Facturile i se par deja mult prea mari.

Vasilica Brânzea, localnică: „Și la apă facem economie, desigur la gaz, chiar și la curent, pentru că toate toate s-au scumpit. Încercăm să facem dușuri, nu să facem baie în cadă ca să nu se umple. Când ne spălăm dinții folosim paharul, nu mai lăsăm să curgă apa.”

Consumatorii pot face reclamații la call-center

Compania de Apa a lansat recent un call-center prin care localnicii pot face reclamații, dar și prin care sunt sunați consumatorii care nu își plătesc facturile la timp. Aproximativ 10% dintre abonați au întârzieri mai mari de 45 de zile la plata facturilor.

Simona Pavel, coordonator call-center Apa Brașov: „Cele mai frecvente solicitări pe parte tehnică sunt legate de canalizarea înfundată și necesită intervenția echipelor tehnice pe partea aceasta, iar pe partea economică legate de emiterea facturilor, valoarea acestora.”

Apa va fi mai scumpă și în orașul Victoria din județul Brașov. Operatorul local de aici va majora prețul pe apă și canalizare cu 24% de la 1 ianuarie 2023.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE