După un proces care a durat mai bine de 7 ani Cetățuia Brașovului, un monument și obiectiv turistic de mare valoare, se întoarce în proprietatea statului. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat un verdict definitiv în acest caz, iar în viitorul apropiat, monumentul istoric ar putea fi redeschis pentru localnici și turiști.
Alexandru Ichim – jurnalist Euronews: Cetățuia de pe Dealul Strajă din Municipiul Brașov se află cu lacătul pe porți de mai bine de șapte ani. Monumentul istoric se află într-o stare avansată de degradare. Pentru a putea fi redeschis publicului, obiectivul turistic trebuie să fie transferat de la statul român la Primăria Brașov și să fie renovat.
În anii '90, monumentul istoric a trecut din proprietatea statului în patrimoniul unei societăți comerciale proaspăt privatizată. Din 2015, Primăria Brașov a început demersurile juridice pentru a demonstra că Cetățuia este un bun de interes public care ar trebui să revină în proprietatea statului.
Adrian Rus – avocat: Am făcut în fața judecătorilor următoarea demonstrație. Cum ar fi la Luvru sau la Colosseum din Roma, oriunde există o cafenea, cum ar fi fost să transformăm monumentul istoric în proprietatea privată a societății care administrează cafeneaua.
Allen Coliban – primarul Brașovului: Vom acționa pe trei căi. În primul rând, să facem transferul de proprietate, solicitarea asta am trimis-o către Guvernul României, în al doilea rând intervențiile de punere în siguranță pentru că o parte a zidului, mai ales partea nordică, are nevoie de intervenție urgentă pentru a opri degradarea, în al treilea rând, toate investițiile privind degradarea cetății și concursul de idei pe care vrem să îl lansăm pentru funcțiunile care vor fi în interiorul zidurilor.
Cetățuia Brașovului, construită la începutul secolului al XVI-lea ca un punct strategic de protecție pentru oraș
Din secolul al XVIII-lea a devenit închisoare, iar în 1932 a fost donată regelui Carol al II-lea, care a lăsat-o la rândul său statului român.
Nicolae Pepene – istoric: La începutul anilor `80 a fost terminată restaurarea și s-a deschis un restaurant cu profil medieval, cu multe terase, inclusiv cu o discotecă foarte celebră a anilor `80. Trebuie să recunoaștem că dincolo de abuzul acesta asupra monumentului istoric, Cetățuia Brașovului, cum era cunoscută avea foarte mare succes.
Cornelia Preda – localnic: E un loc extraordinar pentru noi Brașovenii, pentru turiști nici nu vreau să mai spun. Eu vin aici aproape zilnic cu cățelul și m-am întâlnit și cu brașoveni, și cu turiști. Am prins vremurile când era restaurantul și mi s-a părut un loc foarte frumos, veneam cu mare plăcere.
În 2024, Cetățuia Brașovului va împlini 500 de ani.