Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donatella Versace - creatoarea de modă care a ajutat la înființarea Google Images

Google Images a fost înființat în 2001, după ce oamenii din întreaga lume căutau cu disperare o rochie verde purtată de Jennifer Lopez, cu un an în urmă. Rochia în cauză este o piesă Versace, creată de Donatella, una dintre cele mai importante personalități din lumea modei.

Donatella Versace este întruchiparea brandului care a făcut-o cunoscută la nivel mondial: este sexy, îndăzneață, curajoasă, luxoasă

Creatoarea  este mezina fraților Versace: Gianni, Santo și Tina. De mică, a avut o relație extrem de apropiată cu fratele cel mare care, în 1978, a înființat în Milano casa de modă Versace. Donatella a devenit vice-președintele companiei și, până în 1997, a fost sfătuitorul lui Gianni și cel mai mare critic al lui.

Cei doi au adus Capul de Meduză de podium optatând pentru haine curajoase, sexy, destinate femeilor puternice care nu se tem să își arate formele. În 1995, în onoarea surorii sale și în semn de mulțumire pentru sfaturile primite, Gianni a lansat parfumul Blonde.

O lume întreagă a fost devastată când, în 1997, Gianni a fost asasinat pe treptele vilei sale din Miami de criminalul în serie Andrew Cunanan. Donatellla a preluat cu mână de fier conducerea casei de modă și, la doar trei zile după moartea acestuia, a prezentat prima sa colecție la Hotelul Ritz din Paris.

În mod surprinzător, majoritatea acțiunilor Versace, 50%,  au fost lăsate moștenire fiicei Donatellei, Allegra Versace, care pe atunci avea doar 11 ani, devenind astfel predestinată să devină una dintre cele mai importante femei din industria modei. Deși bogată, Allegra s-a luptat cu anorexia.

Donatella a îmbrăcat cele mai importante vedete ale momentului

Donatella a înțeles importanța relației dintre industria modei și entertainment și a apelat la Jennifer Lopez, Madonna, Demi Morre și Lady Gaga, printre multe altele, să le promoveze produsele oferindu-i casei de modă Versace un loc important în cultura pop a momentului. Dacă creațiile lui Gianni au fost la început criticate, ba chiar denumite vulgare, asocierea cu numele mari de la Hollywood a transformat brandul în unul dintre cele mai râvnite de pe planetă.

Donatella este responsabilă și pentru apariția Google Images, pentru că rochia verde, creată special pentru Jennifer Lopez, a fost atât de admirată încât cei de la Google au trebuit să inventeze o modalitate prin care publicul poate găsi imagini cu rochia junglei, așa cum a fost denumită. Apoi, cântăreața a purtat-o din nou în cadrul prezentării de modă din 2020, creând o isterie pe rețelele de socializare.

Întrebată de Vogue care este cel mai important lucru care s-a întâmplat în indstria modei, aceasta a răspuns: „tehnologia”.

În consecință, în 2022, cerința pentru rochii vintage Versace a crescut cu peste 200%, iar noua generație a început să răscolească internetul după creațiile Donatella din anii ‘90 și 2000.

Donatella Versace a creat un imperiu al modei și nu s-a oprit aici; a extins gama produselor cu articole pentru casă și a deschis hoteluri, oferindu-le iubitorilor de lux din întreaga lume posibilitatea unei vieți elitiste cu produse semnate Versace.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE