Pe 3 februarie s-a stins din viață Paco Rabbane, creatorul de modă avangardist care a devenit celebru în anii 60 datorită ținutelor provocatoare din materiale atipice vremii: plastic, metal și hârtie. Putem spune că a fost „magicianul” modei, care a crezut în supranatural și astrologie – elemente care i-au servit drept inspirație de-a lungul carierei.
În 1966 a dezvăluit prima sa colecție, făcute din materiale atipice
În industria modei este greu de pătruns: este exclusivistă iar chiar și cei mai talentați designeri întâmpină greutăți. Există însă o cale riscantă, dar aproape sigură de a îți face un renume: printr-un element șocant.
Asta a făcut și Paco Rabanne în 1966 când a lansat prima sa colecție făcută din plastic, numită ”12 rochii imposibil de purtat din materiale contemporane” – care a stârnit controverse în presa franceză de la acea vreme, care a scris despre el că ar polua industria – dar i-a folosit drept punte de lansare. La doar o lună după și-a expus colecția și în New York – unde a fost lăudat de americani.
Uitându-ne înapoi, putem înțelege și de ce: creațiile sale de pe atunci au un look contemporan – par a fi scoase de la Săptămâna Modei de la Paris 2023.
A deveit cunoscut pentru rochiile și fustele făcute din metal
De-a lungul carierei a revoluționat industria prin pasiunea sa de a se juca cu materiale diverse. A devenit cunoscut pentru rochiile și fustele sale metalice, realizate manual și a creat ținute spectaculoase din fibră de sticlă, piele fluorescent și hârtie.
Dacă alți creatori ai vremii voiau să ofere ținute comode, practice pentru viața de zi cu zi, Paco Rabanne a ales ținute care la acea vreme erau văzute doar în filmele SF. A fost și printre primii designer care au angajat modele afro-americane.
Rochiile sale nu sunt ușor de purtat dar parfumurile sale da. Paco Rabanne a lansat primul său parfum – Calandre - în 1968, cu un miros provocator, dar în același timp „ușor ca o plimbare pe malul mării”, după cum l-au descrie parfumierii. Apoi, în 2008 a lansat unul dintre cele mai bine vândute parfumuri ale tuturor timpurilor.
Mama sa a fost croitorească pentru Cristobal Balenciaga
Pasiune către modă a avut-o de mic. Mama sa era croitoreasă pentru Cristobal Balenciaga, ceea l-a împins către artă. A făcut arhitectura, după care s-a pus pe creat bijuterii pentru Givenchy, Dior și Balenciaga.
Pe lângă creațiile sale, Paco Rabanne a spus despre el că ar fi un clarvăzător. El însuși a declarat că crede în magie, în paranormal și a spus într-un interviu din 1975 că rolul lui pe pământ este să prevadă cel de-al treilea război mondial. O fi sau nu adevărat – nu știm. Dar a fost printre primii designeri care să prevadă importanța tehnologiei și să lanseze un parfum virtual în anii 90 înainte de a îl lansa în viața reală – o mișcare curajoasă și atipică pentru acea vreme.
Designerul s-a retras din lumea modei în 1999, iar de atunci a fost văzut foarte rar în public. Compania sa a fost cumpărată de grupul spaniol Puig, care i-a și anunțat decesul.