Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Directorii CET Sud şi Electrocentrale Rovinari, urmăriţi penal pentru luare de mită

Directorul Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD), Adrian Dorin Ecobescu, şi directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Iosif Chirică, au fost puşi sub urmărire penală. Este vorba de un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.

Au fost reținuți pentru 24 de ore

Potrivit comunicatului DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi.

Unul intre administratori este acuzat pentru comiterea a două infracţiuni de dare de mită, o infracţiune de cumpărare de influenţă şi o infracţiune de deturnarea licitaţiilor publice, iar celălalt pentru dare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.

În acelaşi dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Adrian Dorin Ecobescu şi Iosif Chirică pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de luare de mită, potrivit Agerpres.

De ce sunt acuzați administratorii

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că primul administrator ar fi dat celuilalt afacerist în numerar şi prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operaţiuni economice simulate suma totală de 514.375 lei, în legătură cu influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra conducerii a două societăţi cu capital majoritar de stat.

Totodată, el i-ar fi dat în mod direct suma totală de 10.000 de euro lui directorului CET Sud, Adrian Dorin Ecobescu, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE