Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cornel Dinicu scapă de arestul preventiv. Decizia instanței în cazul patronului Fermei Dacilor

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au dispus joi înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul lui Cornel Dinicu. De asemenea, cei doi administratori ai pensiunii ”Ferma Dacilor” scapă de arestul la domiciliu și sunt plasați sub control judiciar.

Decizia este una definitivă după ce aceștia au contestat hotărârea Judecătoriei Ploiești prin care erau menținute măsurile preventive luate la începutul anului.

”Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul DINICU CORNEL cu măsura arestului la domiciliu pe o perioada de 30 de zile de la data prezentei hotărâri. (...) Dispune ca inculpatul DINICU CORNEL să nu părăsească imobilul unde domiciliază (...) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor stabilite de acesta.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul DINICU CORNEL are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora şi ale victimelor decedate, cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză. Conform art. 221 alin. 4 şi 11 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului DINICU CORNEL că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, este decizia Tribunalului Prahova.

Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit Agerpres, construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Potrivit anchetatorilor, demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

”De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric'", preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Știrea inițială:

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, a fost scos, marţi, din arestul preventiv şi dus la locul incendiului în urma căruia opt persoane au murit carbonizate în data de 26 decembrie, au precizat surse judiciare, pentru Agerpres.

Potrivit acestora, anchetatorii continuă cercetările la faţa locului în prezenţa patronului complexului turistic din satul prahovean Tohani.

Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor, cercetaţi pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, vor rămâne în arest preventiv, respectiv în arest la domiciliu pe o perioadă de încă 30 de zile, a decis, luni, Judecătoria Ploieşti.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de prelungire a măsurilor preventive dispuse anterior faţă de patronul complexului Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, şi faţă de alte două persoane implicate în administrarea unităţii - Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie.

Cornel Dinicu rămâne în arest preventiv

Astfel, Cornel Dinicu va rămâne în arest preventiv, iar ceilalţi doi rămân în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă.

Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.

"De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric' ", preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator noncasnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea "pompă de apă" având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor în a doua zi de Crăciun.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE