Meteorologii anunță vreme frumoasă în săptămâna cu întâi Mai și cu Paștele. Temperaturile vor fi în limitele normale pentru acea perioadă, cu maxime care se îndreaptă spre 25 de grade în Capitală.
”Cu datele din acest moment, care se mai pot schimba pe parcurs, bineînțeles, că mai e aproape o lună până atunci, sugerează pentru săptămâna 1-6 mai valori termice apropiate de cele normale sau chiar ușor peste în partea de sud-sud-est și ar trebui să spunem care sunt mediile pentru acea perioadă, ca să știm la ce ne raportăm.
Ar trebui să avem maxime undeva de la 17-18 grade în depresiuni sau chiar 16 grade în zona litoralului, până spre 23-24 în extremitatea de sud, cam cu 22-23 grade și în Capitală, în timp ce în privința precipitațiilor pentru acea săptămână, cantități de apă apropiate de normal, asta înseamnă undeva pe la 10-15 litri în zonele joase de relief și pe la 20-25 litri în zona de munte”, a declarat Mihai Timu, meteorolog ANM, pentru Euronews România.
Climatologii spun că ne putem aștepta la temperaturi ridicate, pe fondul fenomenului de încălzire globală. De altfel, martie 2024 a fost cea mai caldă lună martie din istoria măsurătorilor meteorologice. Vorbim despre a zecea lună la rând când temperaturile sunt mai ridicate decât în intervalele de timp precedente.