Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Copii fără tratament, din cauza lipsei medicilor. În România există doar cinci psihiatri pentru copii la suta de mii de locuitori

Numărul copiilor care au nevoie de un diagnostic pus de psihiatru pediatru a crescut. În lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un copil din șase are o tulburare de sănătate mintală. Specialiștii, însă, lipsesc. În România, sunt cinci medici psihiatri de copii la o sută de mii de locuitori, de patru ori mai puțin decât în țări precum Germania, Finlanda sau Suedia. Discrepanța este mare între Capitală și orașele de provincie. În Iași, de exemplu, un compartiment stă inchis din lipsă de medic, iar la Institutul de Psihiatrie Socola este un singur specialist.

Copii fără tratament, din cauza lipsei medicilor

Șase sute de copii ajung în fiecare an în compartimentul de psihiatrie infantilă de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași. Numărul celor care ar avea nevoie de tratament este însă mult mai mare, doar că spitalul nu are suficiente locuri și nici suficienți medici.

Elena Popescu, medic specialist psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași: „Într-adevăr, în ultima perioadă sunt mult mai multe cazuri atât la nivelul spitalului, cât și în ambulatoriu. Dar, din nefericire, această adresabilitate mare este și mai dificil de tratat sau să ajungă la serviciile unui pedopsihiatru, unui psihiatru de copii pentru că medici sunt foarte puțini, mai ales pe zona Moldovei”.

Problema lipsei medicilor nu e doar la Iași. Iar primii care suferă sunt chiar cei care au cel mai mult nevoie de ajutor.

Dr. Florentina Rad, președintele Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului: „Există însă o mare mare discrepanță între diversele regiuni ale țării și între județe. Există județe limitrofe în care nu există niciun medic de psihiatrie pediatrică. Copiii din aceste regiuni nu sunt privați doar de evaluarea medicală, ci și de accesul la serviciile necesare pentru recuperare”.

Institutul de Psihiatrie Socola este cel mai mare spital de acest tip din regiunea Moldovei. Chiar și așa, are un singur medic psihiatru specializat în terapia pentru copii. În 2023 a fost scos la concurs un post pentru al doilea specialist, însă nu s-a înscris nimeni.

Dr. Cristina Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași: „Gândiți-vă că pe toată Moldova situația nu este mai roz. Adică, în afară de câteva centre private, nu există în spitalele de stat. Nouă ne vin pacienți și de la Botoșani, și de la Suceava, și de la Neamț, de la Vaslui”.

Doar 20 de paturi are compartimentul de psihiatrie pentru minori acolo. Ca să devină secție ar trebui să aibă cel puțin 25 de paturi și neapărat măcar încă un medic.

Dr. Cristina Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași: „Pe psihiatrie pediatrică noi nu oferim linie de gardă, că nu avem cum. Nu ne încadrăm ca normativ de personal. Un psihiatru de adulți nu poate să presteze activități de psihiatrie pediatrică”.

O veste bună părea să fie autorizarea compartimentului de psihiatrie pediatrică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. Doar că locul în care ar fi trebuit tratați copiii cu tulburări de spectru autist stă închis. N-a funcționat niciodată pentru că nu există medic specialist.

Dr. Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” Iași: „Am încercat să identificăm măcar medici rezidenți. Fără medicul psihiatru pediatru nu se poate pune diagnostic. Copilul nu poate să aibă diagnostic și nu are recomandare de tratament și terapie”.

Lipsa specialiștilor și a locurilor în clinici înseamnă drumuri nesfârșite și extrem de dificile pentru părinții care caută un diagnostic pentru copiii lor. De multe ori se văd nevoiți să caute soluții fie în privat, fie în alt județ.

Mama unui copil cu autism: „Da, trebuie, câteodată, să aștepți destul de mult. Chiar două luni, trei luni și în timpul ăsta trebuie să cauți pe altcineva și altcineva ca să nu pierzi așteptând”.

Lina are o nepoțică de trei ani pe care o crește de când s-a născut. A fost un copil prematur, iar după câteva luni bunica și-a dat seama că ceva nu e în regulă. Un test genetic făcut în colaborare cu o clinică din Statele Unite ale Americii a arătat că fetița suferă de o tulburare neurologică rară: sindromul Rett.

Lina Ivanov, bunica: „La noi se depista după trei-patru ani. Vă dați seama, în trei-patru ani cine știe ce tratamente îmi dădea, că nu se știa diagnosticul precis”.

Au urmat drumuri la spitale sau ONG-uri pentru terapie. S-a oprit la Fundația Star of Hope, unde fetița face progrese. De altfel, fundația colaborează cu un medic din privat care vede cazurile o zi pe săptămână.

Aurora Vatamaniuc, președintele Fundației Star of Hope România: „Incidența este tot mai mare. Dacă atunci când noi, ca organizație, am început să lucram în acest domeniu incidența era un copil din 166 se diagnostica cu elemente de autism, astăzi putem să spunem că un copil din 75”.

Dincolo de suferința copilului, părinții au parte de propria dramă.

Mama unui copil cu autism: „Nu te gândești că copilul ar putea avea ceva. Am cerut mai multe opinii. E un consum foarte mare al părinților”.

Dr. Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” Iași: „Este împământenită această idee că apelarea la un psihiatru înseamnă că ai o problemă. Nu. Psihiatrul te ajută pentru diagnostic diferențiat. Psihiatrul pune un diagnostic care poate avea tratament și recuperare”.

La nivel național sunt aproximativ 260 de medici psihiatri pentru copii. Mult prea puțini față de cât ar fi nevoie.

dr. Florentina Rad, președintele Asociației Române de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului: „Avem cinci medici psihiatri de copii la 100.000 de locuitori. Numărul de medici psihiatri în prezent din România nu acoperă cu adevărat necesitatea”.

Iar în lipsa terapiei, recuperarea este aproape imposibilă. Dacă diagnosticul este pus la timp, iar tratamentul începe repede, un copil cu tulburare de spectru autist, spre exemplu, se poate recupera cu până la 80% până la vârsta de cinci-șapte ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE