Prima reconstrucție mamară asistată de robot a avut loc la Iași. O premieră medicală în România și Europa de Est. Medicii au făcut o intervenție complexă, utilizând țesutul de pe abdomenul pacientei. 11 ore a durat intervenția, iar printre beneficiile procedurii se numără o tăietură mai mică, o durată de internare mai scurtă și dureri mai mici.
Prima reconstrucție mamară asistată de robot a avut loc la Iași
La Institutul Regional de Oncologie din Iași se fac reconstrucții mamare în mod gratuit, de aproximativ 11 ani.
Dr. Vlad Pieptu, medic primar chirurgie plastică și reconstructivă, IRO Iași: „Diferența între operațiile pe care le făceam în mod normal, prin utilizarea robotului am putut să facem o disecție mult mai scurtă prin mușchiul drept abdominal. Mușchii drept abdominal sunt cei care ne fac 'pătrățelele' și care ne țin abdomenul în tensiune, puternic și sănătos. În loc să disecăm întreaga lungime a mușchilor drept abdominali cam 15 cm, toată această incizie a măsurat doar un centimetru și 8 milimetri. Deci 1,8 centimetri, versus 15."
Pentru pacientă, înseamnă durere mai puțină, riscuri mai mici de hernii abdominale, dar și recuperate mai rapidă. Dacă s-ar fi intervenit clasic, pacienta ar fi petrecut mai mult timp în spital.
Dr. Vlad Pieptu, medic primar chirurgie plastică și reconstructivă în cadrul IRO Iași: „Utilizarea robotului chirurgical pentru disecția vaselor de sânge de la nivelul abdomeniului, pe care le-am transferat după aceea la nivelul sânului, face această operație unică. Din câte știm, această operație este prima din Europa de Est".
Carmen Ciocan, jurnalistă Euronews România: „Robotul este format din trei componente. Este prima componentă cu brațele cu care se lucrează efectiv, este consola unde medicul chirurg stă si lucrează, iar cea de-a treia componentă este creierul robotului. La acest monitor, toți ceilalți din sală pot să vadă cum decurge operația."
Sistemul robotic chirurgical a fost obținut de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, cu finanțare europeană și a costat aproximativ două milioane de euro.
Dr. Dragoș Scripcariu, medic specialist chirurgie generală, IRO Iași:„Robotul, efectiv, nu are o autonomie a lui, ca să efectueze manopere chirurgicale asupra pacientului, ci este doar o interfață între chirurg și pacient, în sensul că filtrează tremurul chirurgului care transmite niște mișcări de la nivelul acestei console."
Mișcările sunt mai fine, se facilitează disecția, iar vizualizarea este tridimensională, mărită de zece ori. În plus, medicul operează stând pe scaun și nu în picioare, ca la o operație clasică.
Dr. Dragoș Scripcariu, medic specialist chirurgie generală, IRO Iași: „Sunt niște intervenții destul de migăloase. Depinde de patologia chirurgicală pe care o abordăm. Mă concentrez pe chirurgia colorectală atât minim invazivă laparoscopică, cât și robotică. Chirurgia robotică și cea laparoscopică este, în primul rând, în beneficiul pacientului, pentru că este o recuperare mult mai rapidă, o vizualizare mai bună în unele situații, mai ales când avem de lucrat în spații destul de înguste, cum este cavitatea pelviană."
Din anul 2022 și până acum, echipe de medici chirurgi generaliști, urologi și ginecologi au realizat peste 200 de intervenții cu ajutorul robotului, la Institutul Regional de Oncologie Iași. Odată cu achiziționarea sistemului, au fost primite kituri pentru 300 de operații asistate. Consumabilele sunt, însă, scumpe.
Dr. Dragoș Scripcariu, medic specialist chirurgie generală, IRO Iași: „Sperăm ca, pe viitor, în cadrul sistemului medical de stat, să avem oportunitatea de a avea o finanțare mai importantă din partea și din partea Ministrului Sănătății."
Sistemul de la Institutul Regional de Oncologie Iași este singurul de acest fel din țară și are două console: una pentru chirurg, iar cealaltă pentru ca un alt specialist în formare să vadă și să învețe.