Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Compostul, aurul grădinarului. 10 stații de compostare comunitară s-au deschis în mai multe zone din București

59 de milioane de tone. Atâta mâncare ajunge la gunoi în fiecare an. Și asta doar în Uniunea Europeană. Soluții există. Compostarea este una dintre metodele eficiente în lupta cu emisiile de carbon care provin de la gropile de gunoi. În București s-a deschis a 10-a stație de compostare în comunități.

Fiecare dintre noi aruncăm la gunoi aproximativ 130 de kg de mâncare în fiecare an. Însă o bună parte din aceasta ar putea să ajungă la compost.

Gabriela Iordan, Coordonatoarea Academiei de Compost: Practic reducem impactul asupra naturii. Prin faptul că nu mai umplem gropile de gunoi cu aceste resturi vegetale care ajunse la groapa de gunoi, emit gaze cu efect de seră, în special metanul care este cel mai potent și care ne schimbă clima, simțim cu toții asta. De asemenea, nu se mai produce levigatul.

Levigatul este de fapt acel lichid urât mirositor generat de gunoi

Acesta poluează pământul, apa și aerul pe care îl respirăm. Compostul însă devine un îngrășământ bogat și natural.

Cea de-a zecea stație de compostare comunitară s-a deschis în București, în sectorul 3. Anca Pintilie locuiește aici de mai bine de 20 de ani. Tot timpul a avut grijă la cum aruncă deșeurile, iar acum se bucură că poate să transforme gunoiul în compost la doi pași de casă.

Anca Pintilie, locatară: Eu am încercat și mai demult și aș fi vrut să-l duc undeva să-l depozitez, dar nu am avut unde. Și știu că am mai colectat compost pentru fiica mea care are o stație de compost la țară.

Compostul se face din resturile de legume, fructe, zațul de la cafea, ceai sau chiar și plante sau flori de prin casă.

Gabriela Iordan, Coordonatoarea Academiei de Compost: Punem resturile vegetale pe care le-am adus din bucătărie, le strângem, le colectăm separat, le mărunțim, poate să fie și hârtie. O mărunțim și pe aceasta și punem uscătura într-o cantitate dublă față de cea pe care am adus-o de acasă. Cel puțin în zona urbană, nu punem niciun aliment de origine animală. Le păstrăm doar pe cele vegetale.

Resturile de lactate și carne ar putea să aducă invitați nedoriți. De la dăunători pentru compost, până la animale care sunt atrase de miros. Aici în sectorul trei, Andrei este cel care va avea grijă ca asta să nu se întâmple.

Andrei Gurlui, Președintele Asociației de locatari: Am vorbit cu vecinii încă de la început, de când le-am propus să participăm la concurs, apoi le-am spus că am câștigat. Cei dornici să composteze au intrat într-un grup special făcut. Vom fi în comunitate cei interesați și cei care vor avea acces la aceste cutii, ca să facem compostarea cât mai corect.

Până la sfârșitul anului se va deschide și cea de-a 11-a stație de compostare. Oricine poate să se înscrie în grupul din sectorul său și să își aducă resturile de mâncare. O ladă de compost susține aproximativ 30 de familii. În majoritatea județelor din România există soluții de compostare, fie de stat, prin firma de salubritate, fie private.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE