Școala începe luni cu peste 800 sunt unități de învățământ aflate în plin șantier. În Constanța de exemplu peste două mii de copii vor începe anul școlar în alte spații, relocați chiar și la zeci de kilometri distanță. Și aici sunt multe școli în care încă se lucrează, așa că în unele situații s-au găsit soluții de urgență. În localitatea Culmea 20 de copii de grădiniță vor fi mutați la Biserica din sat. În tot județul, 16 unități de învățământ sunt în situația de relocare a copiilor, unele din cauza lucrărilor de reabilitare, altele din lipsă de spațiu.
Veche de peste 50 de ani, școala din localitatea Culmea avea nevoie urgent de lucrări de renovare.
Lucrările de la școala din Culmea au început în urmă cu patru luni de zile și nu au cum să fie gata în câteva zile așa că luni, în prima zi de școală, copiii care învățau aici vor fi relocați.
20 de copii de grădiniță vor fi mutați în biserica din localitate
Alți peste 100 de copii vor face naveta zilnic cu microbuzele primăriei, către Ovidiu, orașul aflat la 15 kilometri distanță.
George Scupra, primarul orașului Ovidiu: „Nu a fost altă soluție tehnică acceptată, nu putem intra în online pentru că nu avem voie nefiind pandemie, nu am putut comasa nici școala verde cu școala altfel și atunci singura soluție a fost relocarea cu un efort și al părinților și al copiilor și al administrației locale. E greu să cărăm 108 copii în două fluxuri.”
Situația va dura cel puțin două luni, atât cât le va lua constructorilor să termine lucrările.
Reporter: „Era degradată rău școala?”
Muncitor: „Da..era.. era foarte degradată, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o reparăm ușor ușor… S-a săpat un metru 80, doi, cu utilajul după aia noi, izolație cu simț de răspundere, tencuieli, s-a muncit foarte mult.”
În lipsa altor soluții, părinții au acceptat situația, chiar dacă relocarea înseamnă un efort suplimentar.
Silviu Coșa, prefectul județului Constanța: „Aproximativ 2.400 de copii vor începe noul an școlar în alte locații decât școlile în care erau încadrați. (Reporter: Nu se putea face în așa fel încât să fie urgentate lucrările?) Aici e vorba de procedură de achiziții publice, de proiectare și execuție a contractului și era practic imposibil să nu se suprapună cu o perioadă din anul școlar.”
În total, 16 unități de învățământ din județul Constanța vor reloca școlarii în alte spații, unele din cauza lucrărilor de reabilitare, altele din cauza lipsei de spațiu.