Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de metodologie care stabilește cadrul specific pentru crearea, organizarea și funcționarea consorțiilor școlare în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar.
Consorțiile școlare reprezintă structuri asociative, fără statut juridic propriu, create printr-un parteneriat între cel puțin două unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică.
Acestea pot include atât școli de stat, cât și instituții particulare sau confesionale, atâta timp cât sunt autorizate sau acreditate.
Conform proiectului, consorțiile au ca scop principal îmbunătățirea calității educației, facilitând formarea competențelor esențiale pentru elevi și dezvoltarea lor profesională, în funcție de nivelul educațional al fiecărui absolvent.
La formarea unui consorțiu, școlile implicate trebuie să analizeze posibilitatea desfășurării unor activități comune pentru elevi și cadre didactice. Printre aspectele ce vor fi luate în considerare se numără accesul între unități, distanța dintre ele, căile de transport disponibile și existența unui sistem de transport școlar.
Ce sunt consorţiile şcolare
- facilitarea accesului la servicii educaţionale de calitate pentru toţi elevii;
- îmbunătăţirea calităţii serviciului de educaţie prin adaptarea la nevoile şi opţiunile elevilor (curriculum la decizia elevului din oferta şcolii adoptat în funcţie de necesităţile unităţilor de învăţământ care fac parte din consorţiu);
- dezvoltarea de programe curriculare şi extracurriculare la nivelul unităţilor de învăţământ, inclusiv pentru secţii şi structuri în limbile minorităţilor naţionale;
- eficientizarea alocării de resurse de la bugetele locale şi utilizarea sustenabilă a bugetelor proprii;
- facilitarea accesului unităţilor de învăţământ din cadrul acestora la proiecte în parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii publice ori private, din ţară sau din străinătate;
- efectuarea de stagii de pregătire practică atât pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic şi postliceal, cât şi pentru cei înscrişi în alte programe curriculare sau extracurriculare;
- investigarea nevoilor de educaţie şi formare profesională dintr-un sector de activitate sau arie teritorială de interes comun şi planificarea coordonată a ofertei, pe termen mediu şi lung, pentru acoperirea optimă a nevoilor identificate;
- realizarea de acţiuni coordonate pentru acoperirea nevoilor de orientare şi consiliere a elevilor;
- colaborarea în teritoriu pentru asistenţă specializată, consiliere şi sprijin în favoarea familiilor elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii;
- colaborarea pentru specializările/calificările care presupun competenţe combinate;
- promovarea colaborării interdisciplinare în vederea stimulării inovării şi formarea competenţelor pentru dezvoltare sustenabilă în societatea cunoaşterii;
- colaborarea pentru asigurarea calităţii prin benchmarking, schimb de bune practici în cadrul reţelei şi cu şcoli din Uniunea Europeană, în special privind implementarea asigurării calităţii, învăţarea centrată pe elev, elevii cu nevoi speciale, elaborarea de materiale de învăţare etc.;
- realizarea de acţiuni comune de marketing pe piaţa serviciilor educaţionale;
- diversificarea ofertei de servicii educaţionale, prin programe de stimulare a performanţei, de educaţie timpurie, de realizare a programului "Şcoală după şcoală" de formare a adulţilor, contractarea unor servicii pentru întreprinderi şi comunităţile locale (de exemplu: studii, cercetări, consultanţă etc.).