Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Israelul spune că a eliminat peste 200 de luptători Hamas într-o operație în sudul Rafah

  • În sprijinul declarației, armata prezintă un videoclip care ar arăta forțele sale operând în teritoriul palestinian asediat.
  • În paralel continuă eforturile diplomatice pentru a aduce pacea în Orientul Mijlociu, iar ministrul german de externe ajunge în regiune.
  • Soldații ar fi găsit și zece lansatoare de rachete concepute pentru a trage rachete cu rază lungă de acțiune.

Citește mai mult despre ultima operație a IDF.

Exercițiu de mobilizare amplu în Prahova și Dâmbovița

  • Peste 6.000 de rezerviști chemați la instrucție după o pauză de aproape 30 de ani.
  • Ședințele au loc în trei poligoane din cele două județe. Dintre cei convocați prin ordin, peste 90% s-au prezentat la unitățile de care aparțin.
  • Exercițiile de mobilizare sunt menite să ajute unitățile, spune comandantul Bazei 2 Logistică Valahia din Ploiești.

Citește mai mult despre exercițiul de mobilizare.

Cum arăta Camera Deputaților în 2020 și cum arată acum

  • Forța Dreptei, REPER și DREPT nu au candidat la alegerile parlamentare din 2020 și totuși, acum au reprezentanți în Camera Deputaților.
  • Parlamentarii nemulțumiți de partidele sub sigla cărora au candidat s-au hotărât să meargă pe cont propriu.
  • Sunt zeci de aleși care au schimbat tabăra în cei patru ani de mandat.

Citește mai mult despre aspectul prezent al Camerei Deputaților.

Pensionari dezavantajați după munca în condiții grele

  • Punctajele pentru Grupa I și a II-a sunt mai mici în noua lege a pensiilor.
  • Aceștia s-au trezit cu pensiile micșorate chiar și cu mii de lei, din cauza formulei de calcul.
  • Atât vechea, cât și noua lege a pensiilor prevăd beneficii pentru cei care au lucrat în condiții speciale.

Citește mai mult despre pensiile afectate de noua lege.

Președintele Egiptului prima vizită oficială în Turcia, de când cele două țări au pus capăt tensiunilor

  • Relațiile dintre Egipt și Turcia s-au înrăutățit după ce armata egipteană l-a înlăturat pe un fost președinte islamist.
  • Turcia este un susținător de lungă durată al organizației Frăția Musulmană.
  • Abdel Fattah el-Sissi și președintele turc Recep Tayyip Erdogan discută despre relațiile bilaterale.

Citește mai mult despre vizita președintelui Egiptului în Turcia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE