Rezerviștii militari din județele Prahova și Dâmbovița participă zilele acestea la un amplu exercițiu de mobilizare, care se organizează o dată la câțiva ani. Peste 6.000 de rezerviști se antrenează cu militarii activi și li se verifică nivelul de pregătire, în special la trageri. Mulți dintre ei nu au mai pus mâna pe o armă de două decenii. Ședințele au loc în trei poligoane din cele două județe. Dintre cei convocați prin ordin, peste 90% s-au prezentat la unitățile de care aparțin.
După ce le vin acasă ordinele de mobilizare, rezerviștii se prezintă la unități, unde primesc echipamentul necesar instrucției, și pornesc spre cele trei poligoane în care se desfășoară instruirea.
În cadrul exercițiului, cei peste 6.000 de rezerviști din județele Dâmbovița și Prahova se familiarizează cu tehnica nouă intrată în dotarea unităților de care aparțin și participă la exercițiile de tragere din poligon cu armament din diferite categorii.
Gheorghe Iordache, rezervist: „O experiență deosebită, am mai tras acum 25-30 de ani. Multă tehnică nouă, din câte am văzut. Totul e mult sus peste ce am făcut noi. Eu am lucrat în Spania și am venit pe 1 acasă și pe 3 mi-au trimis ordin. Amavut noroc că am putut să fiu acasă.”
Mihai Bălățescu, directorul exercițiului Mobex Prahova-Dâmbovița 24, șef Serviciu Statul Major al Apărării: „Încercăm să îi aducem la un nivel minim de instruire pe durata unei singure zile prin tragere și prin activități practice, cu această ocazie ei își reamintesc regulamentele militare, de asemenea, își împrospătează cunoștințele și iau la cunoștință sub un raport minimal noua tehnică intrată în dotarea Armatei României. Spre exemplu, Batalionul 96 Rachete Operativ-Tactice de la Gernizoana Ploiești tocmai a intrat în dotare complexul de rachete HIMARS.”
Exercițiile de mobilizare sunt menite să ajute unitățile, spune comandantul Bazei 2 Logistică Valahia din Ploiești, care coordonează partea de exercițiu pentru județul Prahova.
Lucian Indolean, comandant, Baza 2 Logistică Valahia din Ploiești: „Ele permit nu doar instruirea rezerviștilor de care avem nevoie în situația în care se decretează mobilizarea. Exerciții de tipul acesta permit verificarea mecanismelor pe care noi le avem pregătite astfel încât noi să îi primim și să-i instruim, ne pun pe noi militarii activi în situația de a exersa aceste activități și ne fac mai buni.”
Pregătirea militară, reluată după decenii de pauză
Au fost chemați la exercițiu rezerviștii care au făcut stagiul militar obligatoriu, acum mai bine de 17 ani, și cei care au trecut în rezervă prin pensionare sau prin demisie, dar și rezerviști voluntari, în număr mai mic. Nu toți au primit ordinul de mobilizare. Selecția s-a făcut în funcție de unitatea la care sunt repartizați, pregătirea și specializarea lor. Peste 90% din cei care au primit ordinul s-au prezentat la unități, spun organizatorii exercițiului.
Laurențiu Epure, rezervist: „Nu avem emoții, ce e prima dată? Știam și de exercițiu, am răspuns când m-a sunat poliția, zic „Mă trimiți în armată!” și zice „Da, cam așa ceva.” Sperăm că o să scap, dar nu am scăpat, nu m-a ratat.”
Alina Tubi, rezervist: „A fost plăcut, mi-am adus aminte de când făceam instrucție.”
Marian Tudor, rezervist: „Nu avem ce face, suntem obligați să venim, să ne intruim. Am mai fost chemat, luat în evidență. (Reporter: Când ați pus mâna ultima oară pe o armă?) În 2005, atunci am terminat armata.”
În județul Prahova ultimul exercițiu de acest fel a avut loc în 2009, iar în Dâmbovița în 2011.
Iulian Daniluc, șeful Direcției Personal și Mobilizare, Statul Major al Apărării: „Sunt singurele exerciții care ne permit să verificăm pregătirea populației pentru apărare și organizăm, de regulă, 2-3 exerciții în fiecare an pe o rază de 2-3 județe.”
Analiștii militari spun că România are aproximativ 50.000 de rezerviști. Stagiul militar obligatoriu a fost scos din lege în 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.
Iulian Daniluc, șeful Direcției Personal și Mobilizare, Statul Major al Apărării: „Ultimii soldați au făcut serviciul obligatoriu în 2006, mai adăugăm 18 ani, deci au peste 38-40 de ani, să spunem că încă 10 ani ne mai putem baza pe ei, apoi pe serviciul militar voluntar.”
Pentru a compensa lipsa personalului pregătit în caz de stare de asediu sau de război, a fost modificată legea, astfel încât Armata să poată recruta rezerviști voluntari, iar anual se scot la concurs mii de locuri. Acum, procentul celor care au până în 35 de ani este de aproximativ 60%, spun reprezentanții Ministerului Apărării. Instituția a inițiat și un proiect de lege privind stagiul militar voluntar care va permite recrutarea mai multor români în rezerva Armatei.