Începând cu 1 decembrie, vânzătorii de autovehicule rulate din România sunt obligați să obțină certificatul „RAR Auto-Pass” de la Registrul Auto Român (RAR).
Documentul, care conține informații despre istoricul mașinii, trebuie prezentat cumpărătorului pentru a asigura o tranzacție mai transparentă.
Certificatul este disponibil în format digital, costă 42 de lei și poate fi descărcat direct de pe site-ul RAR. Este valabil pentru o perioadă de 60 de zile de la emitere și nu necesită prezentarea fizică a autovehiculului la o reprezentanță.
Ce include certificatul „RAR Auto-Pass”
- succesiunea citirilor odometrului furnizate de stațiile ITP sau de reprezentanțele RAR la care s-a prezentat mașina;
- date privind intervențiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparațiile ușoare);
- date referitoare la reparațiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcție, frânare, structura de rezistență a vehiculului sau elementele de siguranță pasivă;
- date legate de inspecțiile tehnice periodice și de campaniile de rechemare lansate de producătorul vehiculului.
RAR Auto-Pass va putea oferi informații și despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România”, spun cei de la RAR.
”Conceptul RAR Auto-Pass, document legiferat ulterior, a pornit de la cazurile de modificare a odometrului (valorii kilometrajului) care au luat amploare în ultimii ani, RAR încercând astfel să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să-i cunoască din start istoricul.
În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat. RAR Auto-Pass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen de manipulare a unor date esențiale care pot face diferența la comercializarea unui autovehicul”, spune Cristian Bucur, directorul tehnic al Registrului Auto Român.
Obligația de a obține acest certificat a fost introdusă prin Legea nr. 142/2023, pentru a oferi mai multă siguranță cumpărătorilor de mașini second-hand. Măsura urmărește să elimine riscurile asociate manipulării kilometrajului sau ascunderii daunelor majore suferite de autovehicul.
Certificatul este un instrument cheie pentru creșterea încrederii în tranzacțiile de pe piața mașinilor rulate, asigurând un acces facil la informații detaliate despre istoricul tehnic al vehiculului.