Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce sunt culele oltenești, marea atracție a satelor din Dolj care îi fascinează pe vizitatori

Muzeele din mediul rural și-au aprins luminile și au stat deschise la Noaptea Muzeelor de la Sate. În Dolj, cea mai mare atracție au reprezentat-o culele, adică fostele locuințe ale boierilor, construite pentru a apăra de invadatori avuția și viața familiilor înstărite.

Viața rurală de odinioară, la Noaptea Muzeelor de la Sate

Avem teascul cu șurub de lemn care se folosea tot la zdrobitul strugurilor, avem sania de seceriș cu cremene, care se folosea pentru tocatul paielor, că ei foloseau foarte mult paiele pentru a face casele. Se făceau case din pământ. Prășitoarea de lemn... Acum, sunt toate altceva...

În această cameră din Cula Isvoranu Geblescu sunt doar câteva dintre uneltele care se foloseau în viața satului de altă dată.

Darius Braboveanu, vizitator: Nu am mai fost niciodată, este pentru prima dată și am rămas uimit la cât este de frumos!

La aproape 30 de kilometri, se află o altă așezare boierească. Cula Cernăteștilor, după numele boierilor care au construit-o, datează tot de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Mihai Presură, vizitator: Totul, începând de la această poartă, de la acest gard de nuiele și continuând cu această construcție din spate, cula - care am înțeles că are aproape 400 de ani, ne arată modul de viață al oamenilor din vechime.

Ștefan Presură, vizitator: M-au impresionat costumele populare și m-au impresionat și camerele în care locuiau oamenii înainte. Erau foarte frumoase, casele vechi sunt foarte frumoase și mi-au plăcut foarte mult.

Noaptea Muzeelor la Sate a stârnit nostalgie în inimile unora dintre vizitatori, iar pe alții i-a pus pentru prima dată în contact cu viața rurală.

Cristina Daia, vizitatoare: Sunt din zonă și îmi aduc aminte de bunica cum făcea pâinea la țest, mâncarea la oala de pământ și, da, trăim niște momente frumoase.

Alexandra Zanea, vizitatoare: Este de 1000 de ori mai diferit. Războiul de țesut, modul în care sunt croite hainele... Când pun mâna pe o ie, pe un brâu, este cu totul altceva.

Un localnic din Cernătești i-a plimbat pe vizitatori cu o cabrioletă, asemănătoare cu cea a boierului care a locuit în zonă.

Cezar Pahonie, proprierul unei cabriolete: Caleașca aceasta are o vechime de aproximativ 100 de ani, este adusă de la Viena. Boierul Cernătescu, unul dintre ei, când venea aici în sat, venea cu o cabrioletă, așa îi spunea el, cum este și aceasta, adică se decapotează. Când venea de la Craiova sau de la București, el se ridica din trăsură și saluta pe toată lumea, dădea pălăria jos și îi saluta pe toți țăranii din sat.

Daiana Tufiș, vizitatoare: A fost o experiență unică. Ne-a plăcut și am mai încerca.

Oamenii au avut parte și de experiențe culinare ca pe vremuri. În satul Cernătești încă se mai gătește tradițional.

Pâine la țest, o ciorbă făcută la ceaun, pe pirostrii, care are alt gust față de ciorba făcută pe aragaz. Garantat!

Liviu Olteanu, muzeograf: Sfârșitul verii, începutul de toamnă, ne aduce - iată - Noaptea Muzeelor la Sate, un proiect ce își propune valorificarea patrimoniului cultural din spațiul rural. După părerea mea, o continuare a ceea ce înseamnă Noaptea Muzeelor Europene.

Unic în Europa, proiectul Noaptea Muzeelor la Sate a fost la prima ediție în Dolj.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE