Creativitate, responsabilitate... Sunt valori care sunt predate în școlile din străinătate, de la care România ar avea multe de învățat. Francezii, spre exemplu, se pregătesc pentru viitoarea carieră de la 16 ani, americanii pun accent pe comunicare, iar japonezii, pe disciplină. Iată câteva exemple despre cum se face școală în aceste țări.
Cum funcționează sistemul de învățământ în alte țări
În Franța, grădinița este obligatorie de la vârsta de trei ani, când cei mici deja învață să scrie și să citească. De la 11 la 15 ani, se pregătesc pentru examenul național de evaluare, după care decid dacă merg mai departe la un liceu sau la o școală profesională. La vârsta de 16 ani, trebuie să își aleagă materiile pe care vor să le studieze pentru Bac.
Simon Valette, directorul Liceului Francez din capitală: „Pentru noi, este extrem de important ca aceștia să devină adulți responsabili, ei trebuie să știe să aleagă, să ia decizii legate de viitorul lor, de proiectul pe care l-au conceput. Acolo, au libertate totală să aleagă între șapte specialități. Trebuie să aleagă trei, plus un curs de limbă străină foarte ambițios”.
Bacalureatul este examenul care pune cea mai mare presiune pe elevi. Este susținut la specializările pe care chiar ei și le-au ales. Lucrările sunt evaluate după un sistem de rating vechi de 170 de ani. Notele pe care elevii le-au obținut în ultimii doi ani contează și ele în proporție de 40%.
Simon Valette, directorul Liceului francez din București: „Bacalaureatul pune multă presiune, pentru că odată cu el merg apoi la universitate. Și, evident, cu cât notele sunt mai bune, cu atât universitatea este mai bună. Așadar, trebuie să le permitem studenților noștri să aibă ceea ce numim dreptul de a face greșeli.
În Statele Unite, școlile pun mare accent pe comunicare. Elevii sunt încurajați să spună povești, să vină cu idei, explică Aliviana Sanders, profesoară la o școală internațională din București.
Aliviana Sanders, profesoară de Creative Writing la Școala Britanică Internațională din București: „Sunt elevi expuși la lectură de la o vârstă fragedă pentru că au cărți în casă. Tind să aibă în mod natural acel vocabular, au o capacitate naturală de face sintaxe și de a structura diferite tipuri de scriere. Înainte ca cei mici să poată scrie, pot vorbi și își pot spune poveștile”.
În Japonia, școala nu doar îi învață pe elevi carte, ci îi și responsabilizează.
Alexandra Isaka, româncă stabilită în orașul Kameoka din Japonia: „Sistemul din Japonia este oarecum diferit de ce am văzut până acum, pentru că integrează tot felul de activități, de la învățatul propriu-zis, până la curățenia în școli. Ei au pauza de prânz, își împart singuri prânzul, mănâncă împreună, curăță mesele împreună, curăță școlile, pe lângă toată povestea asta, de a învăța matematică, română, geografie, istorie ș.a.m.d.”.
În Marea Britanie, studenții au ocazia în timpul facultății să petreacă două săptămâni în companiile unde vor să lucreze.
Kendal Peet, directorul Școlii Internaționale Britanice din București: „Văd cum arată realitatea acelui loc de muncă și se pot întâmpla două lucruri. Fie își dau seama că vor într-adevăr să devină avocați, doctori, ingineri, pe de altă parte, îi poate ajuta să înțeleagă că nu asta își doresc. Își spun: Vreau să devin arhitect, petrec două săptămâni într-o firmă de arhitectură și realizează că nu e cum și-au imaginat”.
Sistemul de învățământ din Finlanda rămâne, însă, cel mai relaxat din Europa. Școala nu pune accentul pe note, ci pe conturarea personalității elevilor.
