Copilăria înainte de 1989 era de cele mai multe ori la fel de lipsită de culoare ca viața adulților. Nu exista acces la cultura și arta occidentală, muzica de atunci nu era auzită la radio și nici serialele sau filmele nu erau difuzate la televizor.
A existat, însă, o pată de culoare în viața copiilor, și anume benzile desenate, în special cele franțuzești.
Copilărie cu Pif, Rahan, Asterix și Obelix
Căpitanul Justice, Rahan, Asterix și Obelix din revista Pif erau genul de povestiri pe care le citeau cei mici și pentru care trebuiau să învețe limba franceză. Au existat și reviste românești de benzi desenate, unde figurau domnitori, turci, haiduci, romani și daci.
Adrian Cioroianu: Comunismul a fost și un regim foarte paradoxal. Să nu ne imaginăm că a fost în alb și negru totul. Spre exemplu, în Almanahul copiilor avem grupul Police, Sting, deci muzica anilor 1980, lângă Angela Similea și Florin Piersic.
Era un amestec de informație și de divertisment, începutul era politic. Aceasta este construcția tipică a unei reviste românești destinate copiilor sau pionierilor.
Evadări în lumi cu indieni sau cu nave spațiale
Ceea ce efectiv ne-a deschis ochii și pentru noi era o desfătare este revista franțuzească Pif. Practic, această revistă ne-a învățat limba franceză. Am studiat franceza și la școală, dar să o înveți dincolo de manual, să citești benzi desenate și să-ți imaginezi evadări în lumi cu indieni sau cu nave spațiale, asta a fost revista străină a copilăriei noastre.
Era probabil cel mai iubit personaj în acei ani, mă refer în România, dar să știți că și în Franța. Mai era un personaj, Rahan, din preistoria omenirii, sau Doctor Justice care semăna cu Alain Delon și cu Marcello Mastroianni, călătorea prin toată lumea și știa și karate. Iubitorii de Pif se cheamă pifofili și să știți că sunt și în România.
Fiecare deceniu al regimului comunist a fost altfel
Reporter: Ce ați descoperit în legătură cu aceste benzi desenate și cum le puneți acum în context istoric?
Adrian Cioroianu: Fiecare an, fiecare deceniu al regimului comunist a fost altfel, adică au fost anumite teme, au fost dominante. Spre exemplu, în anii 1950 erau caricaturi care, inevitabil, erau o critică la adresa chiaburilor, era prietenia sovietică. Pe când în almanahurile de la mijlocul anilor 1980 nu vei mai vedea prietenia sovietică deloc și asta mă face să le citesc ca pe documente istorice.
