Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Calculele partidelor pentru alegerile parlamentare: PSD - 30%, AUR - 20%, USR - 16%, PNL - 15%

Cu ținte ambițioase pentru alegerile parlamentare, partidele testează acum limitele propriului electorat. PSD își propune 30%, iar PNL, zguduit de eșecul lui Ciucă la prezidențiale, încearcă să salveze ce mai poate cu un timid 15%.

USR caută să depășească scorul de 16 procente de acum patru ani, mizând pe elanul adus de Elena Lasconi. La rândul său, AUR vizează un solid 20%, întărindu-și poziția de lider al curentului suveranist. În tot acest peisaj polarizat, formarea unei majorități stabile va fi cel mai dificil test politic post-alegeri.

PSD

Chiar dacă a suferit o înfrângere istorică în primul tur al alegerilor prezidențiale, Partidul Social Democrat are drept obiectiv să câștige alegerile parlamentare de duminică. Psd își propune să obțină cel puțin 30% din totalul mandatelor de senatori și deputați.

De asemenea, partidul condus încă de Marcel Ciolacu până la alegerile parlamentare spune că ar putea forma o coaliție și cu PNL și USR, după alegerile generale.

”Riscăm un scenariu de tip Bulgaria, să ne tot trezim cu alegeri o dată la trei luni. Vecinii noștri de la sud de Dunăre cred că în 3 ani au avut șapte rânduri de alegeri. Dacă intrăm într-un scenariu în care, nu ştiu, polul suveranist, naţionalist reprezintă o treime, PSD-ul o treime şi... că am văzut că, deja, unii fac guvernul, dar ei au doar o treime, cei de dreapta, intrăm în scenariul de care vorbeam mai devreme”, spune Grindeanu.

PNL

Ca efect al înfrângerii usturătoare din data de 24 noiembrie, senatorii și deputații liberali în momentul de față sunt îngrijorați, chiar panicați că nu vor mai prinde un loc eligibil.

Inițial, conducerea liberală spera să obțină un scor de 25 de procente la alegerile din 1 decembrie și să aibă 116 mandate de senatori și deputații în viitorul legislativ. Înfrângerea lui Nicolae Ciucă însă a făcut ca noua conducere liberală să-și reevalueze calculul și, potrivit surselor noastre, acum se mai speră la un scor de puțin peste 15 procente și în jur de 60-70 de mandate, din care doar 25 de senatori.

”Niciun candidat al partidelor mari n-a trecut de 20% și asta spune foarte mult despre meritocrație, despre competență în interiorul partidelor politice. Dacă nici aici la vârf, n-am reușit să selectăm candidați care să genereze încredere, vă puteți da seama ce cred tinerii.”, spune Ilie Bolojan.

USR

Sursele noastre din interiorul USR spun că partidul vrea ca la alegerile de duminică să obțină măcar scorul pe care l-a avut în urmă cu 4 ani, adică în jur de 16%, 80 de parlamentari. Însă liderii USR speră chiar ca rezultatele partidului la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat să fie mai bune datorită faptului că Elena Lasconi, candidata USR, s-a calificat în turul al 2-lea în cursa pentru Cotroceni.

”Este extrem de important și rezultatul de la alegerile parlamentare pentru că președintele are nevoie de majoritate în Parlament ca să poată să construiască și o echipă pentru guvernare.”, susține Elena Lasconi.

AUR

AUR estimează că partidul va obține cel puțin 20% la alegerile parlamentare, depășindu-și astfel scorurile anterioare. La nivel național, AUR vizează formarea unui guvern suveranist care va consolida acest curent în jurul partidului.

”Votul dat, repet, în 24 noiembrie a fost pentru suveranitate, pentru independență, pentru demnitate. Și dacă adunăm votul candidaților din această secțiune, adică a domnului Călin Georgescu și a lui George Simion, ca să-i luăm doar alte primii doi vedem că este cred că de 35% sau 37% parcă cred că este de 37% la nivel național, deci este un scor foarte mare.”, a declarat Alin Coleșa, deputat AUR.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE