Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, după zvonurile privind potențiale ingerințe în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Însă „CSAT nu poate decide nimic”, după cum spune Traian Băsescu. Fostul șef al statului a precizat, în direct la Euronews, cum ar trebui să decurgă lucrurile, în ceea ce privește o eventuală implicare a anumitor factori în promovarea lui Călin Georgescu, atât de agresiv, pe TikTok și în alte medii online, cu toate că el propagă mereu idei legionare, extremiste , pro-ruse și anti-europene.
Iar întrebarea este, în acest caz, cu ce se poate încheia acest CSAT?
Traian Băsescu propune ca „validarea alegerilor să se facă după terminarea anchetei"
Traian Băsescu: „Cu nimic. Adică acolo sunt structurile de securitate națională, pun una în față cu cealaltă, să dea rapoartele cu privire la observarea unor fenomene anormale în procesul electoral. Asta e tot. Mai mult de atât nu se poate întâmpla. CSAT nu poate lua o decizie. E puțin târziu. Aduceți-vă aminte că, acum o lună, doamna Lasconi a spus ceva de boți.
CSAT poate da sarcini celorlalte instituții care au atribuțiuni care au în sarcini rezolvarea unor probleme care se află în competența CSAT. CSAT însuși nu rezolvă probleme, el dă sarcini instituțiilor. După CSAT de mâine, probabil se va emite o hotărâre care să ceară instituțiilor care gestionează securitatea cibernetică să fie mai vigilente. Îmi vine să și râd. E târziu.
Problema pe care noi ne-o punem este cum s-a ajuns ca două milioane și ceva de cetățeni să bage buletinele de vot cu numele lui Georgescu în urnă? Deci, atenție, e o mare eroare să se meargă pe ideea că putem anula alegerile. Rezultatul alegerilor reprezintă buletine de vot băgate de oameni în urne.
Dacă este o mare problemă, e că niște roboței distribuie mesaje către anumite categorii de persoane. Spre exemplu, spre tineri și pensionari, ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Georgescu. Roboțeii au transmis mesaje care încep cu Dumnezeu, cu nu știu ce, la pensionari și mesaje care începeau cu 'să aveți un loc de muncă', la tineri.
Dragul nostru premier face cumva să păcălească românii mai bine pentru alegeri, cu indexări de pensii, etc, se spunea că nu are nicio informație, iar el are în subordine acest Directorat Național de Securitate Cibernetică. Este râsul lumii."
- Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află „analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.
Traian Băsescu: "Dar presupunând că s-a terminat CSAT și sunt semnalări că ar fi fost nereguli, prevăzute în lege, nu aș face decât să cer organelor abilitate, adică DIICOT, o anchetă penală, iar validarea alegerilor să se facă după terminarea anchetei.
Ar fi o nebunie dacă ajungem la situația în care, fără probe de fraudare din partea ambilor candidați, CCR să anuleze primul tur. Alegerile trebuie să meargă înainte și ancheta să își vadă cursul ei, dacă CSAT spune că va fi o instituție care spune că avem probleme de legalitate. Dacă nu avem probleme de legalitate, asta e.
Este un moment extrem de important. Gândiți-vă că românii au în mână toate structurile de putere politică din România. Deci, prin votul lor, românii vor stabili Parlamentul și, implicit, Guvernul, iar apoi președintele. Deci toată puterea, timp de zece zile, este în mâinile românilor. De data aceasta, suntem în situația în care nu sunt responsabili politicienii, ci românii.
Dacă vor da un Parlament echilibrat, să nu mai fie ca în situația actuală, când alianța PSD-PNL nu are opoziție, dacă vor da un Parlament care să sprijine proiectele președintelui, dacă vor da un Parlament care să echilibreze prezența partidelor de centru dreapta. Spre exemplu, intrarea în Parlament a noii Forțe a Dreptei. Ar fi extrem de important. Eu îi atenționez pe români să participe la vot și să fie conștienți că, duminica aceasta și duminica viitoare, au în mână toată puterea politică și, implicit, viitorul României."
Rezultate finale BEC în România, după centralizarea tuturor proceselor verbale:
- Călin Georgescu - 22,94% (2.120.404 de voturi)
- Elena Lasconi - 19,18% (1.772.503 de voturi)
- Marcel Ciolacu - 19,15% (1.769.761 de voturi)