Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bărbatul care a furat din spital trei picioare amputate căuta, de fapt, PET-uri pentru a le duce la reciclat

Polițiștii l-au prins pe bărbatul care a furat trei picioare amputate, de la Spitalul Cantacuzino din București. Potrivit surselor judiciare, el nu ar fi știut ce este în saci și ar fi căutat, de fapt, PET-uri pentru a le duce la reciclat.

Bărbatul care a furat picioarele amputate din Spitalul Cantacuzino a fost prins. Ar fi crezut că în saci sunt PET-uri

Bărbatul a fost reținut și este acuzat de furt calificat, infracțiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare.

Au fost deschise anchete și la Spitalul Cantacuzino. Conducerea a anunțat Poliția în data de 13 ianuarie, adică la trei zile de la momentul în care incidentul a avut loc.

„Din vizionarea înregistrărilor video, s-a observat că: În data de 10.01.2025, la ora 18.57, o persoană de sex masculin se deplasa către gangul unde funcționează morga, (...) către rampa de deșeuri infecțioase. Spațiul nu era încuiat, persoana pătrunde în incintă de unde sustrage mai mulți saci cu care pleacă pe același traseu. (...) În data de 11.01.2025, ora 10.00, am fost contactat, telefonic, (...) de directorul medical, care mi-a comunicat faptul că în seara zilei de 10.01.2025, aproximativ ora 22.00, a fost găsit de către un medic rezident al spitalului, un membru amputat, pe Bulevardul Dacia. Medicul rezident a anunțat medicul de gardă din ziua respectivă (...), care a transmis brancardierului de serviciu să recupereze piesa. Piesa recuperată a fost depozitată în lada frigorifică amplasată în spațiul destinat infecțioase.”, a precizat managerul spitalului, prof. dr. Iulian Brezean, într-o informare de presă.

În plus, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a amendat unitatea medicală cu 4.400 de lei pentru că nu a securizat spațiile de stocare temporară a deșeurilor periculoase.

O cameră de supraveghere a spitalului a surprins momentul furtului de vinerea trecută. În filmare se vede cum individul, care are un sac în mâini, intră pe ușa deschisă a încăperii în care sunt depozitate deșeuri medicale, iar după câteva secunde iese cu doi saci în plus.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE