Nivelul apei din lacul de acumulare Tăul Mare din Roșia Montană a scăzut cu aproape un metru, în condițiile în care apa este evacuată printr-o conductă de sifonare de by-pass, a anunțat ministrul Mediului, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă. Autoritățile au intervenit după ce s-a s-a constatat apariţia unei pâlnii de eroziune zona centrală a barajului de acumulare.
Tanczos Barna a menționat că în următoarele 24 de ore nu se prognozează creşteri importante de debite în bazinul hidrografic Roşia Montană.
"În acest moment nivelul apei în lac a scăzut cu circa un metru, apa fiind evacuată printr-o conductă de sifonare de by-pass. La faţa locului se află echipe ale ISU Alba şi ale A.N "Apele Române", intervenindu-se cu motopompe de mare capacitate pentru a asigura scăderea nivelului în acumulare.
ANAR, prin SGA Alba, va asigura monitorizarea tehnică a barajului pe toată durata intervenţiilor. De asemenea, pe baza informaţiilor actuale, pentru următoarele 24 de ore nu se prognozează creşteri importante de debite în bazinul hidrografic Roşia Montană, debitele vor fi relativ staţionare", a explicat Tanczos Barna, potrivit Agerpres.
Ministrul Mediului a convocat duminică dimineață Comitetul ministerial pentru situații de urgență ca urmare a unei avarii produse la barajul lacului Tăul Mare, de pe teritoriul comunei Roşia Montană, judeţul Alba.
Autoritățile au precizat că a fost depistată o pâlnie de eroziune, cu diametrul de 60 cm şi adâncime de 1,5 metri - 2 metri, în coronamentul barajului lacului.
Lacul de acumulare Tăul Mare, realizat în anul 1909
Sâmbătă, în jurul orei 16:00, reprezentanţii Primăriei Roşia Montană au observat apariţia unei pâlnii de eroziune pe coronamentul barajului Tăul Mare. Fenomenul a apărut în zona din dreptul golirii de fund a barajului. Primarul comunei Roşia Montană a anunţat evenimentul la apelul unic de urgență 112, notează sursa citată.
Ministerul Mediului a anunțat că în acest moment, din lacul de acumulare nu se scurge apă în mod necontrolat.
Deţinătorul acumulării Tăul Mare, realizată în anul 1908, este Primăria Comunei Roşia Montană. Autorizaţia de funcţionare pentru acest obiectiv, care este folosit pentru piscicultură, este valabilă până la sfârşitul anului 2024.
Specialiştii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) au informat că, în acest moment, din lac este evacuat un debit de circa 0,15 - 0.2 mc/s, prin sifonare, prin conducta de by-pass, dar şi un debit redus prin conducta de preaplin.
Pentru coborârea nivelului în lac cu 4 - 5 metri, IJSU Alba a început, deja, montarea pompelor de 10.000 l/min. Pomparea se va face gradual, ţinând cont de condiţiile din aval.
Patru mesaje RO-Alert au fost transmise populaţiei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost semnalată o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.
Potrivit ISU Alba, pe parcursul nopţii, 268 de persoane (aflate în zone cu potenţial risc) au fost informate asupra măsurii de evacuare preventivă.