Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alertă ANM de cod roșu de ploi abundente. Zonele care sunt vizate

Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea tocmai a intrat in vigoare si vizeză județul Vâlcea, dar și zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș.

„În județele cu cod roșu, cantitățile de apă vor trece de 70-80 de litri pe metru pătrat până mâine dimineață, la ora 3, izolat vor fi posibile chiar 100 de litri pe metru pătrat.

Alte coduri roșii nu mai sunt, dar avem cod portocaliu în Transilvania, Oltenia, local Maramureș, Muntenia și Dobrogea, unde tot cantitățile vor fi de interes deoarece se vor depăși 40-60 de litri pe metru pătrat, iar în Oltenia 70-80 de litri pe metru pătrat.

Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70...80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

Celelalte județe din țară vor fi în cod galben. Pe parcursul nopții, încet-încet, jumătatea de vest vor fi tot mai puține ploi, iar ponderea mai mare va fi pe jumătatea de est, iar mâine vor continua ploile în est și în sud-est, iar în sud-est, posibil să rămână mai importante cantitățile.”, a declarat Meda Andrei, meteorolog ANM.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE