Capacităţile globale pentru producţia de electricitate din surse regenerabile ar urma să se dubleze în următorii cinci ani, stimulate de îngrijorările cu privire la securitatea energetică apărute în urma invaziei ruseşti din Ucraina, a anunţat marţi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters, citată de Agerpres.
În raportul său anual cu privire la perspectivele pentru energiile regenerabile, IEA a estimat că la nivel global capacităţile ar urma să urce cu 2.400 de Gigawaţi (GW), adică echivalentul întregii capacităţi actuale de producţie de electricitate a Chinei, pentru a ajunge la 5.640 de GW în 2027.
Este vorba de o majorare cu 30% peste cea prognozată de IEA în urmă cu un an. Preţurile mari la gaze şi electricitate apărute în urma crizei energetice globale din acest an au făcut mai atractive tehnologiile pentru producţia de energie din surse regenerabile. În plus, IEA subliniază faptul că extinderea regenerabilelor este impulsionată şi de faptul că SUA, China şi India implementează politici şi reforme care sprijină introducerea capacităţilor regenerabile mai rapid decât se preconiza anterior.
„Regenerabilele se extindeau deja într-un ritm rapid, însă criza energetică globală le-a aruncat într-o fază extraordinară de creştere şi mai rapidă, în condiţiile în care ţările vor să profite de beneficiile lor pentru securitatea energetică”, a declarat directorul IEA, Fatih Birol. „Lumea urmează să adauge în următorii cinci ani la fel de multe capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile cum a adăugat în precedenţii 20 de ani”, a adăugat Fatih Birol.
Energia regenerabilă va deveni tot mai importantă până în 2025
Raportul IEA susţine că regenerabilele ar urma să fie responsabile pentru mai mult de 90% din expansiunea capacităţilor globale de producţie de electricitate în următorii cinci ani, devansând cărbunele, pentru a deveni cea mai importantă sursă de electricitate la nivel global în 2025.
Capacităţile instalate la nivel global pentru producţia de energie fotovoltaică ar urma să se tripleze până în 2027, când vor deveni cele mai importante capacităţi de producţie de electricitate la nivel mondial, în timp ce capacităţile eoliene ar urma să se dubleze.
În paralel, cererea de biocombustibili ar urma să înregistreze un salt de 22% până în 2027, se mai arată în raportul IEA.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.