Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Topul țărilor din UE care investesc în energia solară. Cum poate profita România de revoluția energiei din surse regenerabile

Germania, Țările de Jos și Spania vor să revoluționeze domeniul energiei prin investițiile pe care le realizează în ferme solare. Un studiu recent relevă că, la nivelul Uniunii Europene, cetățenii consideră energia produsă din surse regenerabile drept o soluție pentru a gestiona criza climatică. Cu toate acestea, unii politicieni încearcă să discrediteze ideea promovării energiei solare. În cursa internă pentru șefia Partidului Conservator din Marea Britanie, Rishi Sunak a promis că se vor pierde „cele mai bune terenuri agricole” pentru a fi construite ferme solare.

Cu toate acestea, panourile fotovoltaice acoperă doar 0,1% din suprafața totală a terenurilor din Marea Britanie, mai mică decât cea pe care sunt realizate terenuri de golf, notează Euronews.

Pe fondul crizei energetice, tot mai multe panouri solare au început să fie instalate pe marginea drumurilor, pe rezervoare, precum și pe terenurile dezafectate din apropierea liniilor de cale ferată.

Până în 2035, producția de energie solară ar trebui crească de nouă ori pentru a plasa continentul pe o traiectorie compatibilă cu o încălzire de 1,5 de grade Celsius, au precizat reprezentanții grupului de reflecție pentru energie curată Ember.

Țările din UE care promovează tranziția spre energia verde

Potrivit Euronews.com, există mai mulți factori prin care poate fi analizat modul în care unele țări au reușit să implementeze soluții bazate pe energia solară.

Unul dintre acestea este proporția reprezentantă de energia generată de panourile solare în mixul energetic. În funcție de acest criteriu, clasamentul realizat în vara lui 2022 se prezintă astfel:

  • Țările de Jos (23%)
  • Germania (19%)
  • Spania (17%)

Totodată, Grecia a obținut performanțe la acest capitol întrucât recent a reușit pentru prima oară să genereze 100% din necesarul de energie din surse regenerabile, chiar dacă pentru un interval de doar cinci ore.

Extinderea energiei solare a lut amploare și în țări din Estul Europei. Începând din 2018, Polonia și-a crescut de 26 de ori producția de energie realizată cu ajutorul panourilor solare, Finlanda și Ungaria numărându-se printre statele care mizează pe energia din surse alternative.

În mod surprinzător, țările care se află pe primele locuri în clasament nu sunt cele mai însorite. Sprijinul politic și încurajarea climatului economic potrivit ar fi contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei tehnologii. Chiar și în mijlocul Suediei, panourile fotovoltaice au devenit relevante.

„Tehnologia panourilor fotovoltaice este aplicabilă până la jumătatea sudică a Suediei. Chiar și în mijlocul Suediei are sens (instalarea lor) odată cu scăderea costurilor panourilor fotovoltaice”, a explicat Jonathan Bonadio, consilier în cadrul companiei SolarPower Europe, pentru sursa citată.

Cu o populație de 65.000 de locuitori, Luxemburg are în prezent cel mai mare procent de energie solară.

În schimb, Germania, cea mai mare economie din Europa, își propune ca până în 2030 să aibă 80% din totalul energiei obținut din surse regenerabile.

Specialiștii asociației SolarPower Europe au precizat că statele care au instalat panouri fotovoltaice ce pot genera un gigawatt devin jucători importanți pe piața energiei. Capacitatea de un gigawatt produsă de energia solară este echivalentă de cea generată de un reactor nuclear, putând alimenta aproape 300.000 de locuințe.

Danemarca se numără printre țările care dispun de această tehnologie, iar Norvegia, Italia, Suedia și Belgia speră să ia măsuri similare.

În Marea Britanie, politicienii conservatori vor, în schimb, valorificarea terenurilor destinate agriculturii și mizează ca pe terenurile mai puțin roditoare să fie construite ferme solare.

Germania și Franța au implementat proiecte ce pot fi implementate atât în agricultură, cât și în producerea de energie solară. Un nou raport al asociației SolarPower EU relevă cum poate fi stimulată biodiversitatea, începând cu o inventariere a speciilor de pe câmpurile cultivate intensiv anterior.

Panouri solare, pe marginea drumurilor și de-a lungul căilor ferate

Panourile fotovoltaice încep să fie instalate pe marginea drumurilor. De exemplu, sunt montate pe panourile fonoabsorbante Olanda și Elveția, care vor să construiască autostrăzi solare care să genereze aproape 55 de gigawatti de energie prin captarea energiei solare.

Și căile ferate se orientează spre tehnologia solară, nu doar pe terenurile virane adiacente. Compania feroviară germană, Deutsche Bahn, testează celulele solare montate pe traversele de pe șine. Dacă această soluție ar fi implementată în toată rețeaua de 60.000 de kilometri de cale ferată, experții britanici responsabili cu acest proiect estimează c-ar putea fi produsă energie cât cinci centrale nucleare.

Foste mine de cărbune reprezintă un alt loc propice pentru dezvoltarea de energie solară. Acestea au primit o nouă utilitate în Polonia, România, Bulgaria și Spania, mai arată Euronews.com.

Inițiativa REPower EU a Comisiei Europene prevede dublarea capacității de energie produsă de panourile fotovoltaice până în 2025, cvadruplarea acesteia până în 2030.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE