Un caz de discriminare față de orientarea sexuală a fost făcut public în mediul online. O tipografie a refuzat să onoreze o comandă privind printarea unor fluturași care abordează subiectul violenței împotriva lesbienelor. Pliantele urmau să fie împărțite la Marșul pentru Siguranța Femeilor de la București.
După ce a obținut un acord verbal cu tipografia, Oana Dorobanțu, cea care a făcut public acest caz, a primit a doua zi un mesaj prin care compania a refuzat să onoreze comanda.
”Am vorbit la respectivul centru de printare, am trimis flyerul pe mail, grafica. A fost totul ok. Pentru că aveam nevoie și de o factură, a doua zi am trimis și detaliile de facturare și am primit un răspuns foarte brusc. Spunând că nu mai poate fi realizat flyerul. Și să sun la un număr de telefon pentru nelămuriri. Este un flyer cu text, se referă la forme de violență împotriva lesbienelor”.
În timpul unui apel telefonic, un reprezentant al tipografiei a recunoscut că motivul din spatele refuzului serviciului era dezacordul cu mișcarea lesbiană.
Discuție activistă-patron
Patron: Este împotriva conștiinței mele de a prelua astfel de solicitări.
Activistă: Realizați că ăsta este un act de discriminare sub legislația românească, nu?
Patron: Este un act de discriminare și față de mine, care nu îmi vântur în spațiul public ceea ce fac eu în dormitor.
Activistă: Este vorba de faptul că refuzați un serviciu pe fondul orientării sexuale.
Patron: Ca și operator îmi rezerv dreptul să fac o anumită lucrare sau nu.
Activistă: Sub ce lege vă rezervați acest drept?
Patron: E împotriva firii, împotriva oricărei legi. Unde nu mai există Dumnezeu, se poate face orice, se poate interpreta oricum.
Oana Dorobanțu a decis să depună o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând discursuri instigatoare la ură și discriminare pe bază de orientare sexuală.
”Am depus plângere la CNCD, deoarece refuzarea unui serviciu pe baza orientării sexuale e interzisă în România. Plângerea e personală, a mea, nu a ONG-ului.
Se întâmplă destul de des astfel de situații. Există refuz de servicii, în domeniul medical, agresiuni fizice. Oamenilor le e frică să depună plângeri și cred că de aceea e important să raportăm aceste acte”.
Mitul selectării clientelei
Anunțul ”Ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela” e o formă de discriminare.
”Nu există, în sine, acest drept, de a selecta clientela. Trebuie analizat de la caz la caz, dacă se face o discriminare. Dar dacă afișez undeva că am drept de a selecta clientela, nu este suficient”, spune Anca Stoian, avocată.
Ce riscă o companie care selectează clientela?
”Dacă e vorba de un caz de discriminare, persoana care se simte lezată are mai multe opțiuni: adresarea la CNCD pentru a rezolva nelitigios problema, iar CNCD poate aplica amendă. În paralel, se poate adresa instanței de judecată, tot bazat pe discriminare, pentru a se arăta faptul că e o decizie arbitrară de a ți se încălca dreptul de acces în spațiul respectiv”.