Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

5-6 persoane își pierd viața zilnic pe șoselele din România. Ce facem în cazul unui accident de circulație

În România, 5-6 persoane își pierd viața zilnic pe şoselele ţării. 80% dintre accidente sunt produse în mediul urban, iar 60% sunt din cauza traversărilor neregulamentare, potrivit Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC).

În fiecare an, milioane de victime rutiere se adaugă la bilanţul actual de peste 50 de milioane de morţi şi sute de milioane de răniţi de la primul deces rutier în urmă cu 125 de ani, până în luna august 2021 - un dezastru care continuă zi de zi în toate ţările lumii, transmite Agerpres, potrivit worlddayofremembrance.org.

Pompierii din cadrul ISU Bihor transmit, printr-un comunicat de presă, câteva recomandări pentru a stăpâni momentul producerii accident rutier:

  • Nu vă panicați!
  • Sunați la 112. Oferiți locația cât mai exactă.
  • Porniți luminile de avarie pentru a semnaliza și celorlalți participanți la trafic, producerea accidentului.
  • Aflați dacă sunt persoane blocate care nu pot ieși. Transmiteți acest lucru operatorului 112.
  • Oferiți informații despre numărul persoanelor implicate.
  • La nevoie, utilizați stingătorul din dotare – în urma accidentului pot exista scurgeri de carburant sau chiar flacără deschisă, existând un pericol de incendiu.
  • Pregătiți locul pentru sosirea echipajelor medicale – rugați toți șoferii mașinilor oprite să facă un culoar liber pentru echipajele de intervenție.

Este interzisă:

  • schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane;
  • preluarea victimelor de la faţa locului cu scopul de a ajunge cât mai repede la o unitate spitalicească fără a aştepta sosirea echipajelor medicale;
  • părăsirea locului accidentului până la sosirea echipajelor de poliție.

Cum acordăm primul ajutor

Înainte de a coborî din mașină, luați în calcul riscurile posibile: incendiu, trafic deschis, teren alunecos, instabilitatea mașinii accidentate sau existența unor substanțe periculoase (în cazul mașinilor de transport marfă există marcaje specifice).

În cazul în care nu cunoașteți măsurile de acordare a primului ajutor, rezumați-vă la a încerca să calmați victimele, să le comunicați că ați alertat echipajele de intervenţie şi să le recomandați să nu efectueze mişcări bruşte care să le agraveze starea medicală.

Doar dacă există un pericol iminent de incendiu, scoateți victimele menţinând în permanență coloana vertebrală în linie dreaptă (cap – gât – trunchi), pentru a evita agravarea leziunilor.

Numărul accidentelor grave în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori

Potrivit datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, în ultimii patru ani, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane şi-au pierdut viaţa, peste 200 de persoane au fost rănite grav şi 12 rănite uşor.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârşite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe sens opus.

Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie (The World Day of Remembrance for Road Traffic Victims) se marchează, în 2022, la 20 noiembrie - a treia duminică a lunii. Tema propusă pentru 2022 este "We do not Want more Victims to Remember, We Want to Live our Lives Toghether!", sub sloganul "Remember. Support.Act", potrivit site-ului www.worlddayofremembrance.org, citat de Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE