Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

100 de ani de la încoronare. Trenul Regal, în drum spre cetatea Alba Iulia

Trenul Regal a plecat din Cluj-Napoca spre Alba Iulia. Călătoria este una simbolică, la 100 de ani de la un moment important în istoria României - încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, pe 15 octombrie 1922. Astăzi şi mâine, vor avea loc evenimente special dedicate Centenarului. 

Trenul regal, care a plecat din Cluj-Napoca, a ajuns la Câmpia Turzii. Trenul va pleca la Alba Iulia, unde va ajunge în dimineața zilei de 15 octombrie. În urmă cu 100 de ani, la Alba Iulia, Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați. Ceremonia de la Alba Iulia a fost pregătită cu doi ani înaintea evenimentului. Au fost alcătuite două comisii speciale care s-au ocupat de organizare. Într-una dintre aceste comisii erau și: compozitorul George Enescu, academicianul și inginerul constructor Anghel Saligny, pictorii Costin Petrescu sau Arthur Verona.

Costin Petrescu este un pictor foarte important, pentru că el a desenat schițele coroanei Reginei Maria, dar și schița sceptrului pe care Regele Ferdinand l-a purtat în timpul încoronării, pe 15 octombrie 1922.

Încoronarea de la Alba Iulia

Regele Ferdinand și Regina Maria au fost întâmpinați în dimineața zilei de 15 octombrie 1922, la Cetatea Alba Iulia, de premierul Ionel Brătianu, primarul orașului, 30 de mii de oameni și aproape 50 de mii de soldați cărora, la sfârșitul încoronării, regele și regina le-au oferit onorul.

Seara a fost organizat și un dineu oficial la care au participat sute de oameni politici ai vremii, miniștri plenipotențiari și figuri militare importante, precum celebrul General Berthelot. Meniul pentru seara încoronării a fost special, gătit de unii dintre cei mai buni bucătari ai vremi, de la celebrul restaurant Casa Capșa, din București.

În trenul regal, care a plecat din Cluj-Napoca, pe lângă Majestatea Sa Principesa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu sunt și elevi olimpici, dar și voluntari de la Crucea Roșie din România.

Trenul regal va merge la Aiud, Teiuș, iar mâine va ajunge la Alba Iulia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE