Guvernul taie lista de cheltuieli a primăriilor. Edilii, nemulțumiți de măsuri
La final de an, Guvernul temperează entuziasmul primăriilor pentru cheltuieli. Noua ordonanță adoptată vineri prevede o serie de măsuri drastice printre care limitarea cheltuielilor făcute de primării pentru festivaluri, concerte, și blocarea investițiilor din bugetul local.