Au trecut două luni de la momentul la care premierul Marcel Ciolacu publica celebrul bon fiscal prin care le arăta românilor ce a cumpărat cu aproape 100 de lei. Astăzi, aceleași produse, la același supermarket, costă cu 4,89 de lei mai mult. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate la castraveți și salamul săsesc.
Jurnalist: "De 100 de lei cât se mai poate cumpăra astăzi?"
Marcel Ciolacu, premier: "Eu cred că se poate cumpăra consistent."
Cu cât s-au scumpit produsele
La două luni de la momentul la care premierul Ciolacu publica lista de cumpărături, prețurile mai multor produse s-au schimbat. De exemplu, un kilogram de castraveți Cornichon costă acum 7,49 lei, cu 3 lei mai mult decât la jumătatea lunii octombrie.
Sunt și alte produse ale căror prețuri au crescut, comparativ cu luna octombrie. Salamul săsesc la 350 de grame costă acum 19,69 lei, cu 5,70 lei mai mult. Kilogramul de ceapă galbenă este cu 30 de bani mai scump, iar cel de cartofi albi cu 10 bani.
Prețurile pentru zahăr, pâine, bere sau pate de ficat au rămas aceleași, iar anumite produse sunt chiar mai ieftine. În preajma sărbătorilor, marile lanțuri oferă promoții la anumite produse, astfel că telemeaua de oaie, merele golden și chiar uleiul costă mai puțin.
Aceeași listă de cumpărături costă acum cu 4,89 lei mai mult față de mijlocul lunii octombrie, când premierul Românie publica pe Facebook bonul fiscal cu suma de 93,50 de lei. Suma este apropiată de cea din luna noiembrie, când Euronews România a făcut același experiment.