Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Milioane de driblinguri pentru miliarde de euro

În 2023 cluburile de fotbal din toată lumea au cheltuit 12,4 miliarde de euro pentru transferurile de jucători. Această sumă, care nu e departe de valoarea împrumuturilor alocate României prin PNRR (14,9 miliarde de euro), apare într-un studiu publicat de CIES Football Observatory, un grup de cercetători specializat în analize despre fotbal din cadrul International Centre for Sports Studies (CIES).

Fotbalul a ajuns atât de departe în 130 de ani: în 1893, Aston Villa le plătea celor de la West Brom Albion 100 de lire pentru scoțianul Willie Groves (echivalent ca putere de cumpărare cu circa 15 mii de lire sterline astăzi).

101 ani mai târziu, Ilie Dumitrescu era cumpărat de Tottenham pentru echivalentul a 3,7 milioane de euro. Transferurile record ale anului 1994 în Europa au fost Andy Cole la Manchester United și Michael Laudrup la Real Madrid. Ambii au fost cumpărați pentru echivalentul a 9,6 milioane de euro.

Tot în 1994, un suporter al lui Liverpool își putea cumpăra un bilet în peluza Spion Kop, în ziua meciului, pentru 8 lire, iar SKY SPORTS deținea drepturile de televizare pentru Premier League, după ce plătise 304 milioane de lire sterline.        

Astăzi, tot SKY SPORTS are drepturile de difuzare, dar a plătit anul acesta 6,7 miliarde de lire sterline. Transferurile record ale lui 2023 au fost făcute de Arsenal și Chelsea, care au dat fiecare câte 116 milioane de euro pentru Declan Rice și Moises Caicedo. Iar pe Anfield, unde nu mai găsești bilete la casele stadionului, abonamentul pentru un sezon costă 735 de lire, la peluză.

Banii care se învârt în jurul fotbalului au tot mai multe zero-uri odată cu trecerea anilor. Messi și Ronaldo au devenit primii fotbaliști miliardari în dolari, iar Neymar cel mai scump transfer din istorie: 222 de milioane de euro.

Prințul colecționar de fotbaliști

Cluburile din Anglia au plătit cel mai mult pentru fotbaliști în 2023: peste 4 miliarde de euro. Echipele franceze au cheltuit peste un milliard de euro. La fel și cele din Italia sau Germania. Spania e abia pe locul 5 în clasamentul investițiilor în transferuri, pentru că pe 4 a urcat Arabia Saudită.

Neymar a părăsit Parisul și a ajuns anul acesta la Al Hilal pentru “doar” 90 de milioane de euro.  La fel ca el, mulți fotbaliști foarte cunoscuți din campionatele europene au fost cumpărați de echipe saudite.

Potrivit studiului CIES Football Observatory, cluburile din Arabia Saudită au investit anul acesta 970 de milioane de euro în transferurile fotbaliștilor, cu 902 miloane mai mult față de anul trecut. Saudiții au transferat 94 de jucători străini, în frunte cu Ronaldo, cel care a dat semnalul exodului atunci când a plecat de la Manchester United. Portughezul este și cel mai bine plătit fotbalist. Forbes estimează că ar trebui să câștige în 2023 din fotbal 200 de milioane de dolari și alte 60 de milioane din activități comerciale conexe.

Responsabil pentru atragerea jucătorilor de valoare din fotbalul european către campionatul arid al Arabiei Saudite este prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, considerat conducătorul de facto al țării și chairman-ul Fondului Public de Investiții. Fond care deține, din această vară, patru dintre cele mai cunoscute cluburi saudite: Al-Hilal, Al-Ittihad, Al-Nassr și Al-Ahli. Acolo joacă acum Neymar, Ronaldo, Benzema, Mane, Kante sau Mahrez. Criticat că investițiile sale ar fi acțiuni de sportswashing, prințul moștenitor a replicat fără ezitare, într-un interviu la Fox News: “Dacă  sportswashing-ul îmi va creste Produsul Intern Brut cu un procent, voi continua să fac asta”.

O preluare de 2,5 milioane de lire și jucători de 1 miliard de euro

Din datele CIES Football Observatory reiese că Chelsea a investit anul acesta în transferuri aproape cât Arabia Saudită – 907 milioane de euro – și, chiar dacă a vândut fotbaliști de 350 de milioane de euro, rămâne clubul cu cea mai mare balanță negativă.

E foarte interesant și ce arată statistica pentru ultimii zece ani la capitolul investiții în transferuri de fotbaliști. Chelsea a cheltuit cel mai mult: 2,64 miliarde de euro, din care peste un milliard de când a fost preluat de consorțiul de investitori americani în 2022. O preluare care a costat și ea 2.5 miliarde. Dar nu de euro, ci de lire sterline.

În ultimii zece ani, potrivit acelorași statistici, Manchester United a fost clubul cu cea mai mare balanță negativă (diferența dintre cheltuieli și încasări pentru transferuri de jucători): a cumpărat fotbaliști de aproape 2 miliarde de euro (1,96) și a vândut doar de 563 de milioane. Cel mai sonor nume pe lista transferurilor e Paul Pogba, care a fost cumpărat de la Juventus, în 2016 pentru 105 milioane de euro.

United o depășește pe “vecina” Manchester City în clasamentul pe zece ani din cercetarea CIES Football Observatory cu doar 6 milioane de euro cheltuiți în plus.

PSG și Barcelona pare că au mers umăr la umăr în ultimii zece ani cu investițiile în transferuri: 1,7 miliarde de euro.

Iar în Italia, Juventus e clubul cu cei mai mulți bani cheltuiți pentru jucători, din 2014 până acum: 1,5 miliarde de euro.

Real Madrid e doar pe locul nouă în clasamentul sumelor investite în transferuri în ultimii zece ani, dar pare că a jucat cel mai inteligent. Cu “doar” 1.27 miliarde de euro a câștigat de 5 ori Liga Campionilor și de 3 ori titlul în Spania.

În aceeași perioadă, Manchester United nu are niciun titlu câștigat în Premier League și nu a prins nicio finală de Liga Campionilor. Manchester City a ieșit de 6 ori campionă în Anglia, a jucat două finale de Liga Campionilor și a câștigat una dintre ele. Barcelona – cu 1,7 miliarde de euro investiți în jucători - se poate lăuda cu cinci titluri în Spania și un trofeu în Liga Campionilor, în timp ce PSG, cu aproximativ aceeași bani a strâns 8 titluri în Franța, dar a jucat doar o finală de Liga Campionilor, pe care a pierdut-o.

Campioana investițiilor din Italia, Juventus, are în ultimii zece ani 8 titluri câștigate în Serie A, și două finale de Liga Campionilor, ambele pierdute.

Portugalia vinde cel mai bine

2014 este anul în care Benfica a pierdut trofeul Europa League în fața celor de la Sevilla. De atunci, portughezii nu au mai depășit faza sferturilor de finală în competițiile europene, dar au început să vândă fotbaliști pe bandă rulantă.

Astăzi, Benfica este campiona profiturilor făcute din transferurile parafate în ultimii zece ani: 127 de milioane de euro pentru Joao Felix, 121 de milioane pentru Enzo Fernandez, 80 pentru Darwin Nunez, 71,6 pentru Ruben Dias, 65 pentru Gonsalo Ramos sau 40 de milioane de euro pentru Ederson sunt cele mai bănoase transferuri dintr-o listă de peste 80 de jucători vânduți de portughezi în ultimii zece ani. Zece ani în care Benfica a încasat 1,3 miliarde de euro. A și cumpărat fotbaliști de 564 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că a avut un profit de 764 de milioane de euro doar din trasferuri, potrivit CIES Football Observatory.

În top șase al cluburilor cu cele mai mari profituri din transferurile ultimilor zece ani, alături de Benfica mai sunt alte două formații din Portugalia: Sporting și Porto. Iar Ajax, Salzburg și Monaco au strâns fiecare profituri de aproximativ 400 de milioane de euro din transferurile făcute în ultimii zece ani.

Bani mulți, rezultate puține

Ne întoarcem în Premier League, unde cluburile de top din au cheltuit anul acesta sume importante pe fotbaliști. Potrivit transfermarkt.co.uk, Arsenal a plătit 116,6 milioane de euro pentru Declan Rice și 75 de milioane pentru Kai Havertz, Manchester City l-a luat pe fundașul croat Gvardiol pentru 90 de milioane, United a plătit 75 de milioane de euro pentru danezul Hojlund iar Liverpool l-a adus starul maghiar Dominik Szobodszlai pentru 70 de milioane.

Newcastle, club deținut de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită al prințului Mohammed Bin Salman, a jucat și el anul acesta în liga mare a transferurilor și l-a adus de la Milan pe mijlocașul Sandro Tonali pentru 64 de milioane de euro.

Dar cel mai bun exemplu că milioanele scurse din conturi nu înseamnă automat și puncte câstigate pe teren ni-l oferă anul acesta Chelsea.

Clubul din Londra a cheltuit 468 de milioane de euro pentru transferurile de  fotbaliști în 2023, potrivit transfermarkt.com. Cei mai scumpi au fost patru mijlocași (Caicedo, Lavia, Nkunku și Palmer), care au costat în total 285 de milioane de euro. Ca să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă, 211 milioane de euro este valoarea de piață estimată de Transfermarkt.com pentru toți jucătorii din Liga 1. Caicedo a costat 116 milioane de euro, cam cât loturile FCSB, Farul, Universitatea Craiova, Rapid și CFR la un loc.

În ciuda acestor transferuri, analiștii de la Opta nu le dau londonezilor nicio șansă să prindă primele trei locuri și doar 6% șanse să termine sezonul pe locul 7.

În cercetarea celor de la CIES Football Observatory, o apariție oarecum surprinzătoare printre cluburile care au cheltuit peste un miliard de euro pentru transferuri în ultimii zece ani este Everton.

Club care nu a mai jucat în cupele europene din 2018 și nu are mai mult de 2% șanse (potrivit analiștilor de la Opta) să termine sezonul pe locul 12. Everton a fost penalizat cu zece puncte după ce o comisie independentă a concluzionat că a încălcat regulamentele financiare ale Premier League pentru că a avut pierderi financiare de aproape 125 de milioane de lire sterline timp de trei ani.

Liga banilor - cluburile care știu să marcheze profitul

Cum ajung marile cluburi să cheltuiască atât de mulți bani pentru transferuri? Cele mai bogate dintre ele (top 20) au avut venituri de 9.2 miliarde de euro în sezonul 2021/2022, potrivit analizei Delloite Football Money League.

În top 3 sunt Manchester City, Real Madrid și Liverpool, toate cu venituri anuale de peste 700 de milioane de euro. Manchester United, PSG, Bayern Munchen și Barcelona au avut venituri de peste 600 de milioane, Chelsea și Tottenham peste 500, iar Arsenal și Juventus peste 400.

În top 20 sunt 9 echipe din Premier League, 3 din La Liga, 3 din Serie A, 2 din Bundesliga, una din Ligue 1 și – surprinzător – două echipe din Championship: Leicester și Leeds cu venituri anuale de peste 200 de milioane de euro.

Potrivit Delloite Football Money League, veniturile cluburilor sunt împărțite în trei categorii.  

Mai întâi sunt veniturile din ziua meciului, care provin în mare parte din vânzările de bilete. Apoi veniturile comerciale, care includ sponsorizări, merchandising și venituri din alte operațiuni de tipul închirierierii stadioanelor pentru concerte sau tururile pentru suporteri.

În fine, foarte importante sunt veniturile din transmisiuni TV, atât pentru meciurile din campionatele interne, cât și cele din competițiile europene.

Sume astronomice pentru goluri în direct

Spuneam mai devreme că SKY Sports a plătit 6,7 miliarde de lire sterline pentru a putea difuza meciurile din Premier League în următorii cinci ani.

Cluburile primesc și ele sume consistente din drepturile de televiziune. Cele mai recente date ale statista.com ne arată că în sezonul 2021/2022 Manchester City a încasat 146 de milioane de lire sterline din drepturile TV, iar Liverpool 145 de milioane.

Norwich City, care s-a clasat pe ultimul loc în sezonul 2021/2022 a primit 93 de milioane de lire sterline (108,5 milioane de euro), adică de 41 de ori mai mult decât a încasat CFR Cluj sezonul trecut din drepturi TV.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE