Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 8.30 și 20.00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Franța este noua campioană mondială la handbal feminin. 31-28 în finala cu Norvegia

  • Franța este noua campioană mondială la handbal feminin, după ce a învins Norvegia în finala Campionatului Mondial de Handbal Feminin 2023, scor 31-28. Finala mondială s-a jucat la Herning (Danemarca).
  • Echipa antrenată de reputatul antrenor Olivier Krumbholz câștigă pentru a treia oară în istorie titlul mondial, după edițiile din 2003 și 2017.
  • Cele mai bune marcatoare ale noii campioane mondiale au fost Léna Grandveau și Tamara Horacek, cu câte cinci goluri. De cealaltă parte, Nora Mork a fost cea mai bună marcatoare a Norvegiei, cu 8 reușite.

Citește mai mult despre rezultatele Campionatului Mondial de handbal feminin

Vladimir Putin, avertisment referitor la aderarea Finlandei la NATO. ”Nu erau niciun fel de probleme acolo, dar acum vor fi”

  • Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că integrarea Finlandei în NATO în acest an va crea ”probleme” şi a dispus o consolidare militară la granița de nord-vest.
  • Relațiile dintre Rusia și Finlanda s-au deteriorat considerabil pe fondul invaziei ruse din Ucraina în februarie 2022, ceea ce a determinat Finlanda să se alăture NATO în aprilie.
  • Vladimir Putin a criticat decizia statului finlandez de a adera la Alianța Nord-Atlantică.

Citește mai mult despre avertismentul lui Vladimir Putin.

Mocănița din Bucovina, accident violent cu o mașină. Locomotiva cu abur a deraiat

  • Mocaniţa, un tren turistic în care se aflau aproape 25 de persoane, a fost implicat într-un accident duminică dimineața în localitatea Moldovița din Suceava.
  • Locomotiva cu abur s-a ciocnit de o mașină care ieșea dintr-o curte, după ce șoferul autoturismului nu i-a acordat prioritate. Impactul a fost atât de puternic încât trenul a deraiat.
  • Șoferul mașinii, un bărbat 43 de ani, nu s-a asigurat în momentul în care a ieșit din curtea unei case, iar Mocănița a lovit în plin autoturismul.

Citește mai mult despre accidentul locomotivei cu abur din Bucovnia.

Cine a fost Inbar Haiman "Pink", tânăra cu cetățenie română ucisă de Hamas

  • Inbar Haiman "Pink", de 27 de ani, cu dublă cetățenie, română și israeliană, a murit în Fâșia Gaza. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Ministerul Român al Afacerilor Externe.
  • Tânăra a fost răpită de Hamas pe 7 octombrie. Ea se afla la festivalul Nova, cu doi prieteni, unde lucra ca voluntar.
  • Haiman era din Haifa și rămâne în amintirea celor dragi pentru "creativitatea, altruismul și bucuria de a trăi", potrivit unui comunicat al familiei sale, scrie Jerusalem Post.

Citește mai mult despre moartea lui Inbar Haiman "Pink"

Experiment Euronews. Cu cât s-a scumpit coșul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu

  • Au trecut două luni de la momentul la care premierul Marcel Ciolacu publica celebrul bon fiscal prin care le arăta românilor ce a cumpărat cu aproape 100 de lei.
  • Astăzi, aceleași produse, la același supermarket, costă cu 4,89 de lei mai mult. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate la castraveți și salamul săsesc.
  • La două luni de la momentul la care premierul Ciolacu publica lista de cumpărături, prețurile mai multor produse s-au schimbat. De exemplu, un kilogram de castraveți Cornichon costă acum 7,49 lei, cu 3 lei mai mult decât la jumătatea lunii octombrie.

Citește mai mult despre experimentul Euronews.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE