Articole scrise de Euronews
Google anunță lansarea oficială a chatbot-ului Bard, într-un articol de blog scris cu ajutorul inteligenței artificiale
Google a anunțat, marți, că lansează oficial Bard, robotul de chat menit să rivalizeze cu deja popularul ChatGPT. Pentru început, Bard va fi disponibil în SUA și Regatul Unit.
UE sprijină România pentru investiții în stocarea energiei electrice. De câți bani europeni va beneficia
Comisia Europeană a aprobat marți o schemă în valoare de 103 milioane de euro lansată de România. Astfel, vor fi sprijinite investițiile pentru a dezvolta capacitățile de stocare a energiei electrice în baterii
Marile companii din SUA continuă valul de concedieri și în 2023. Zeci de mii de oameni vor fi dați afară
Mediul de afaceri din Statele Unite este afectat de un val de concedieri și în 2023. Mari companii din industria IT, precum Amazon, Microsoft sau Meta, au anunțat că vor fi nevoite să renunțe la zeci de mii de angajați.
Șeful Consiliului Concurenței: Plafonarea tarifelor RCA nu rezolvă problema costurilor pe care trebuie să le acopere polițele
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat că se poate vorbi în acest moment de o criză majoră pe piața RCA din România, după cazul Euroins.
Rusia va returna copiii ucraineni "atunci când va fi sigur", susține un diplomat rus
Moscova intenționează să returneze toți copiii ucraineni transferați în Rusia atunci când condițiile vor fi sigure, a declarat luni trimisul țării la Națiunile Unite. Se estimează că peste 16.000 de copii au fost transferați din Ucraina în Rusia sau în zonele controlate de Rusia.
Peste 50% dintre românii care au achiziționat locuințe în 2022 au folosit venituri propii
Mai mult de jumătate (61%) dintre românii care au cumpărat locuinţe anul trecut au folosit fondurile proprii pentru achiziţie, iar 53% dintre tranzacţii au fost încheiate pentru apartamente cu două camere, potrivit unui studiu realizat în rândul specialiştilor imobiliari.
Controverse la Premiile UNITER 2023. Silviu Purcărete a cerut să fie retras de pe lista nominalizărilor, după criticile aduse de tinerii regizori
Unul dintre cei mai importanți regizori ai teatrului românesc, Silviu Purcărete, a anunțat că dorește să fie retras de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER, de anul acesta. Decizia lui Purcărete a venit ca urmare a reacțiilor unor regizori tineri care au criticat juriul.
Jurnalist francez, eliberat după aproape doi ani. Olivier Dubois a fost răpit în aprilie 2021 de jihadiști din Mali
Un jurnalist francez a fost eliberat după aproape doi ani. Olivier Dubois a fost ținut ostatic în Mali. Acolo a petrecut cea mai lungă perioadă în captivitate pentru un jurnalist francez de după războiului din Liban, menționează organizația Reporteri fără Frontiere.
Proteste la Paris după respingerea moțiunilor. Francezii au ieșit din nou în stradă contra reformei pensiilor
Cel puțin 140 de oameni au fost reținuți în urma violențelor declanșate de respingerea în Parlament a moțiunilor de cenzură care ar fi anulat parcursul legislativ al reformei pensiilor.
Amazon concediază 9.000 de angajați, ajungând la un total de 27.000 în 2023
Amazon plănuiește să elimine încă 9.000 de locuri de muncă în următoarele săptămân. Aceasta ar marca a doua cea mai mare rundă de concedieri din istoria companiei, adăugându-se celor 18.000 de angajați pe care gigantul tehnologic a declarat că îi va concedia în ianuarie.
România, cele mai mici compensații pentru fermieri. Petre Daea, discuții la Comisia Europeană pentru despăgubirile în urma războiului
Ministrul Petre Daea ar trebui să aibă astăzi o întâlnire cu comisarul european pentru agricultură. Vor discuta despre suma considerată derizorie pe care România ar urma să o primească drept compensație, pentru pierderile suferite de fermieri din cauza războiului.
Autentificarea în doi pași pe Twitter, numai cu plată. Ce alternative gratuite au la dispoziție utilizatorii
Începând de astăzi, 20 martie, utilizatorii care doresc să folosească în continuare autentificarea în doi pași prin SMS vor trebui să opteze pentru abonamentul lunar de opt dolari (opt euro) al Twitter Blue.
Jocurile Olimpice de la Paris 2024: Ce branduri vor sponsoriza evenimentul
Cunoscut și sub numele de LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, conglomeratul multinațional francez își are sediul la Paris, ceea ce îl face - cel puțin pentru profani - un sponsor perfect pentru spectaculoasa Olimpiadă din oraș.
Moscova interzice telefoanele iPhone la Kremlin. Rușii spun că măsura a fost luată din motive de securitate
Kremlinul le interzice angajaților din administrația președintelui rus, Vladimir Putin, să dețină iPhone, telefoanele mobile produse de grupul american Apple. Funcționarii ar trebuie să folosească dispozitive ale altor producători și cu un sistem de operare diferit de cel instalat pe iPhone.
Cele mai populare nume de băieți și fete în Europa. Prenumele cel mai des întâlnite în România
Prenumele date nou-născuților reflectă fie tradițiile adânc înrădăcinate, fie tendințele actuale. Site-ul Euronews Culture a consultat diverse institute de statistică pentru a afla care sunt cele mai populare nume de fete și nume de băieți din Europa.
"Shazam! Furia zeilor" a strâns 30.5 milioane de dolari. A fost primul weekend în box office-ul american pentru filmul cu supereroi
Continuarea "Shazam!" a obținut la debut încasări mai mici decât primul film din serie, care a strâns la primele proiecții din 2019 peste 50 de milioane de dolari. Câștigurile din weekendul acesta sunt considerate foarte mici pentru producția care a costat 125 de milioane de dolari.