Zeci de minute de așteptare în aglomerație și căldură. Este un scenariu pe care îl întâlnim, în această perioadă, în multe aeroporturi. Un pilot a povestit la Euronews România că de multe ori membrii echipajului ajung să fie înjurați de pasagerii nervoși. Și nu se întâmplă doar la noi... astfel de probleme sunt pe aeroporturile din toată lumea.
Zeci de minute de așteptare în aglomerație și căldură, în multe aeroporturi
Pasager: Acum cam o oră jumătate a fost întârziat avionul.
Reporter: Ați avut întârziere?
Pasager: Da, 30 de minute. Venim din Zürich.
Asfel de situații se întâlnesc zilnic în toate aeroporturile din România. Zboruri întârziate, avioane blocate pe pistă sau conexiuni pierdute din cauza condițiilor meteo. Christian Grossi este un vlogger american care a călătorit prin toată lumea. Aeroportul Otopeni l-a dezamăgit.
Christian Grossi, vlogger: „Acesta este cel mai prost aeroport din Europa. Iubesc țara aceasta. Chiar o iubesc. Iubesc România. Dar asta, uitați-vă, sunt oameni care stau pe scări. Eu stau pe scări. Nu sunt locuri, iar înăuntru sunt cam 35-37 de grade Celsius în interiorul aeroportului”.
De altfel, rețelele de socializare abundă de astfel de plângeri.
Radu Hângănuț, jurnalist Euronews: „Sunt situații în care, în primul rând, copiii sunt afectați și lor le e mai greu să le explici de ce un zbor nu decolează. Au fost și probleme cu condițiile meteo, apoi problemele acestea s-au legat de întârzieri, au fost semnalate în ultimele zile, poate vă amintiți în urmă cu trei-patru zile au fost acele furtuni, care și ele la rândul lor au afectat programul de zbor pentru mai multe zboruri dinspre Otopeni, dar și spre Otopeni”.
Membrii echipajelor de zbor sunt nevoiți să suporte condițiile proaste de muncă, dar și nervii pasagerilor.
Cezar Osiceanu, pilot: „Nicăieri ca în Aeroportul Otopeni nu este această mizerie de tratament cu privire la tot ce înseamnă pasageri, echipaj, oameni angajați acolo. Acum trei zile am avut la cursa mea o întârziere de vreo oră și jumătate și unei pasagere i s-a făcut rău. A leșinat efectiv. Reprezentanții companiei noastre arătau de parcă ieșiseră de sub duș îmbrăcați. Toată această întârziere cauzează automat nervi, automat probleme. Aseară, deși le-am explicat pasagerilor, ne cerem scuze, uite-așa s-a întâmplat... În momentul în care am aterizat, ne-au înjurat ca la ușa cortului”.
Pasagerii din spațiul european pot cere despăgubiri și pot depune plângeri dacă zborul le este modificat, anulat sau are mai mult de trei ore întârziere.