Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Wizz Air anulează mai multe zboruri începând de la 1 septembrie, din motive tehnice

Noi zboruri au fost anulate de compania aeriană Wizz Air din cauza unor verificări făcute în avans la motoare GTF, la solicitarea producătorului.

Pasagerii care au curse afectate le vor fi oferite program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare, potrivit companiei aeriene.

Wizz air a anunțat că va anula unele zboruri, începând de la 1 septembrie, din cauza verificărilor în avans în cazul unor motoare, solicitate de Pratt & Whitney, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei aeriene, potrivit Agerpres.

"Wizz Air confirmă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. Compania aeriană confirmă că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecţii ale motoarelor", arată sursa citată.

Ce variante au la dispoziție pasagerii Wizz Air cu zboruri anulate

Pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja înștiințați şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

Ce spun reprezentanții companiei aeriene

"Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații.

Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare. În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, au anunțat reprezentanții companiei.

Compania susține că a fost nevoită să anuleze unele curse în urma unor „perturbări neprevăzute”, precum greve, condiţii meteo şi probleme în aprovizionarea cu piese, „dar niciodată până la nouă zboruri pe zi”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE