Două persoane și-au pierdut viața, iar 19 au fost salvate. Așa arată bilanțul weekend-ului pentru Salvamont România. Toate aceste situații puteau fi evitate dacă se luau măsurile de precauție corespunzătoare, spun salvatorii.
Cele 14 apeluri care solicitau intervenția de urgență a salvamontiștilor s-au produs în 11 județe. Clujul a avut cele mai multe: patru, din cauza unui concurs Enduro dintr-o zonă cu teren accidentat. Incidente au fost și în Parâng, Făgăraș, Bucegi, Ceahlău, adică în aproape toate masivele montane ale țării.
Prof. Sabin Cornoiu, Președintele Salvamont România ANSMR: Avem o activitate foarte intensă pe munte. Practic, în acest an doar în două zile nu am avut apeluri de urgență pe munte pentru Salvamont Ieri am avut 14 intervenții. Au fost salvate 19 persoane, pentru că a fost vorba și de grupuri care au trebuit să fie salvate de pe munte.
Tragediile care s-au soldat cu moartea a două persoane s-au petrecut în Bistrița și Vrancea. Dispeceratul Național Salvamont este deschis 24 de ore din 24 și stă dispoziția tuturor celor care au nevoie de informații despre traseul pe care vor să îl parcurgă.
Cum ne pregătim pentru excursiile pe munte
„Hainele pe care trebuie să le aibă trebuie să le asigure o protecție termică adecvată, în caz că vine ploaia. Să fie rezistente la ploaie, să fie rezistente la vânt, să aibă la ei câteva susținătoare de efort și nu mă refer la ceva special, dar câteodată și o bomboană sau o bucățică de ciocolată poate să le redea energia necesară ca să continue traseul”, transmite prof. Sabin Cornoiu, Președintele Salvamont România ANSMR.
Pe lângă haine și încălțămintea adecvate, pasionații de munte trebuie să aibă mereu la ei o lanternă și telefon cu acumulator de rezervă. Specialiștii recomandă ca atunci când merg pe munte să spună cuiva ce traseu vor să facă și unde vor să ajungă, pentru ca atunci când se poate întâmpla ceva, cei de acasă să știe detalii posibil salvatoare de viața.