Valul de căldură va persista şi se va intensifica în Bucureşti, astfel că duminică se vor atinge 40 de grade, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
„Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni, când va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse)”, se menţionează în prognoza ANM.
Potrivit sursei citate, valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare astfel că luni sunt estimate în jur de 34 de grade.
Cinci judeţe din vestul ţării se vor afla sâmbătă sub o avertizare Cod roşu temperaturi extreme şi disconfort termic deosebit de accentuat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).