În noiembrie anul trecut, v-am prezentat povestea Angelicăi Lungociu, declarată tezaur uman viu pentru întreținerea și conservarea vâltorilor de la Lisa, județul Brașov. Obiectivul turistic a fost integrat în circuitul turistic încă din anii 2000, iar meșteșugul prelucrării lânii de la materie primă la produs finit le este prezentat întocmai turiștilor. În vârstă de 58 de ani, Angelica Lungociu lucrează lâna alături de mama sa pe tot parcursul anului.
Am revenit la Lisa în Țara Făgărașului, unde există singura vâltoare din România ale cărei instalații funcționează în totalitate pentru a putea prelucra lâna, pentru a vedea cum i s-a schimbat viața femeii care a ales să ducă tradiția mai departe. Totul după procedee transmise încă de pe vremea dacilor.
La un an de la primirea titlului, am găsit-o pe Angelica Lungociu pe prispă, așteptând turiștii
“Pot să spun că am fost căutați de mai multă lume și lucrul acesta ne-a determinat să lucrăm și să ne preocupăm mai mult de a întreține și de a păstra tradiția în continuare. De când am devenit tezaur, de anul trecut, au venit unii oameni special să mă cunoască. Oamenii sunt impresionați de faptul că mai rezistăm.
Vâltorile de la Lisa au fost restaurante în anii 2000, atunci când directoarea Muzeului Etnografic Brașov s-a implicat personal în salvarea acestei tradiții. Se avea în vedere faptul că avea să dispară dacă, nu se intervenea atunci. Noi nu mai eram motivați să lucrăm, pentru că nu mai primeam din afară lucru, de la țăranii din zonă și așa au început să vină turiștii să vadă ceva ce încă mai există și încă mai rezistă și asta ne-a împins înainte și niciodată nu cred că m-am gândit că voi ajunge în punctul acesta. Toate lucrurile au fost conduse așa, de Dumnezeu”, spune Angelica Lungociu, tezaur uman viu, proprietara vâltorilor de la Lisa.
Dacă aveți drum în Țara Făgărașului nu ezitați să mergeți la vâltori. Complexul de instalații tradiționale este cel mai vechi din România, datând din anii 1850, iar meșteșugul prelucrării lânii poate fi văzut și astăzi de la materie primă, la produs finit.