Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Titularizare 2023. Proba scrisă are loc pe 12 iulie; peste 6.800 de posturi disponibile, majoritatea de educator

Examenul de Titularizare 2023 are loc pe 12 iulie. Ministerul Educației anunță că, la nivel național, sunt 6.837 de posturi didactice, majoritatea de educator.

Proba scrisă va începe la ora 9:00 și va avea o durată de patru ore. Ministerul precizează faptul că durata examenului se poate prelungi cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Potrivit datelor ministerului, la examenul de titularizare s-au înscris peste 31.900 de candidați, dintre care peste 5.700 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.

Câte posturi sunt disponibile în învățământ

La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.945 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:

  • Educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.154);
  • Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (962);
  • Profesori în centre și cabinete de asistență psihopedagogică (953);
  • Educator puericultor (695).

Când se afișează rezultatele la Titularizare 2023

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Contestaţiile se vor depune în zilele de 18 şi 19 iulie.

Rezultatele finale după contestaţii vor fi comunicate pe 26 iulie.

Repartizarea candidaţilor are ca termen data de 27 - 28 iulie. 

Salarii mărite pentru profesori

Cadrele didactice au intrat în grevă, în luna mai, din cauza nemulțumirilor legate de grilele de salarizare. Trei săptămâni au protestat profesorii și cadrele auxiliare, până când Guvernul a decis majorarea salariilor.

Astfel, de la 1 iunie 2023, s-au majorat salariile de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1.300 de lei brut pe fiecare funcţie.

În cazul personalului nedidactic din sistemul de învățământ preuniversitar și superior, salariile se majorează cu 400 de lei brut pentru fiecare funcție. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE