Vremea continuă să fie rece și la noi în țară. Meterologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pentru șase județe din sudul țării și pentru municipiul București, iar avertizările de vreme rea sunt valabile până sâmbătă.
În aceste zone vântul poate bate cu rafale și de 70 de kilometri la oră. Iar în restul țării sunt prognozate ploi și chiar ninsori în zonele de munte. Temperaturile vor scădea până sub pragul de îngheț.
Cod galben de vreme rea în unele județe din România
La Rânca temperaturile au scăzut deja până la minus 5 grade, iar pe unele drumuri naționale din zona montană a județelor Brașov, Sibiu și Harghita au apărut utilaje de deszăpezire.
Oana Păduraru, meteorolog ANM: "În jumătatea nordică a țării vor fi ploi în zonele joase, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și chiar ninsoare. Vor mai fi și intensificări ale vântului în restul teritoriului, cu viteze în general de 45-55km/h și totodată vreme rece.
Temperaturile au scăzut considerabil față de zilele anterioare. Minimele, noaptea care urmează, vor porni de la -2° în depresiunile din estul Transilvaniei. Temperaturi la pragul de îngheț vor fi și în zonele deluroase din zonele subcarpatice.
De mâine, din nou, vorbim de înnorări în aproape toată țara și de ploi, iar la munte, la altitudini mari, și de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Săptămâna viitoare, abia din a doua jumătate a săptămânii, vorbim de o tendință de încălzire a vremii, însă această încălzire se va resimți mai mult în regiunile sudice și sud-estice, iar temperaturile vor depăși doar ușor 20 de grade."