Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Temperaturile se înjumătățesc, după ce au fost de peste 30 de grade. Cod galben de ploi și vreme rea

După zile cu temperaturi de 30 de grade, vremea se răcește în toată țara. Meteorologii au emis deja o avertizare de cod galben de vreme rea. Vor fi ploi, vânt puternic și grindină, iar la munte nu este exclus să avem parte chiar și de ninsori.

Vremea se răcește. Cod galben de ploi și vânt

Diana Giurgiu, meteorolog ANM: "Zonele cele mai afectate vor fi Banat, sudul Crișanei, Transilvaniei și zonele montane, unde vântul va bate în rafală, chiar și cu 70 de km pe oră. Temperaturile vor scădea chiar și cu 15 grade Temperaturile vor scdăea chiar și cu 15 grade.

Vorbim, în primul rând, despre instabilitatea atmosferică ce își va face simțită prezența la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în restul teritoriului. Și dacă vorbim despre această instabilitatea, ea se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar izolat, prin grindină și vijelii.

Așteptăm local cantități de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat și, izolat, de peste 30 de litri pe metrul pătrat.

Facem referire și la faptul că vântul va avea local și temporar intensificări, pe parcursul zilei de azi în toată țara, iar mâine, cu prcădere în zona de est. Vorbim de rafale de 45-55 km pe oră, iar pe crestele montane, de peste 70 de km pe oră.

Codul galben începe în această dupăamiază și este valabil până mâine după amiază. Este vorba despre instabilitatea atmosferică temporar accentuată pentru zona Banatului, sudul Crișanei, pentru Transilvania și zonele montane așteptă aici averse torențiale, cantități de aopă de 20-25 de litri pe merul pătrat și izolat de peste 40 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu rafale de 55-70 km pe oră."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE