Termoizolația unui tavan dintr-un bloc reabilitat din Sectorul 2 s-a prăbușit, deși lucrările fuseseră realizate în urmă cu doar 5 ani. Norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit. Primăria Sectorului 2 a demarat o anchetă, iar edilul Radu Mihaiu a anunțat că toate blocurile executate de același constructor vor fi verificate.
Blocul din Sectorul 2 a fost reabilitat în 2017, iar un an mai târziu, lucrarea a fost recepționată. Sâmbătă, un zgomot puternic i-a speriat pe locatari: termoizolația de la parter s-a prăbușit și doar șansa a făcut ca nimeni să nu se afle în hol și să nu fie rănit.
Autoritățile au pornit o investigație pentru a afla responsabilul
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu a venit să evalueze situația. Autoritățile au pornit o investigație pentru a afla cine este responsabil, în afara executantului lucrărilor, și în special cine a făcut recepția.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: „Important este să prevenim ulterioare posibile victime, din acest motiv vrem să verificăm lucrările făcute de aceeași echipă de construcție și să ne asigurăm, dacă lucrările sunt făcute la fel, să le punem în siguranță. Am cerut ca luni sa am pe birou toate aceste lucrări și am cerut și constructorului să pună acest lucru la dispoziție și să facă lucrări de verificare a lucrărilor la aceste blocuri.”
Edilul a susținut că infiltrațiile și umezeala nu puteau cauza prăbușirea, iar cel mai probabil lucrarea a fost una de mântuială. Refacerea termoizolației se va realiza pe cheltuiala constructorului, pentru că lucrarea se află încă în garanție. Tot el va suporta și alte lucrări de punere în siguranță la blocuri, dacă va fi cazul.
„Din punctul meu de vedere, da, a fost o lucrare executată prost. Dar sigur, trebuie să se pronunțe specialiștii”, a mai spus edilul.
Reabilitarea a fost plătită integral de către Primărie, printr-un credit extern. Mihaiu a reamintit că Banca Europeană de Investiții a cerut ca asociațiile de proprietari să suporte o cofinanțare pentru astfel de lucrări tocmai pentru a-i determina pe locatari să fie mai atenți la calitatea lucrărilor. Cu toate acestea, inclusiv reabilitarea termică a celor 1.300 de blocuri care a fost prevăzută în PNRR, se va face fără ca asociațiile de proprietari să contribuie cu fonduri proprii.