În Timișoara stocurile de cărbune au ajuns la un nivel maxim istoric, a declarat edilul Dominic Fritz pentru Euronews. Totuși, în acest moment, Primăria nu are niciun contract stabil cu furnizorii de energie până la finalul iernii.
„Noi avem furnizori de ultima instanță, contracte până în luna decembrie, însă, nu avem un contract de gaz fiabil și sigur până la finalul iernii, în martie. Noi intrăm în iarnă, cu un stoc istoric de cărbune. Comparativ cu anul trecut avem cel mai mare stoc și putem asigura perioade de o săptămână sau de două în care să nu mai intre cărbune. Avem, însă, nevoie de cărbune pe toată perioada iernii. Noi am dublat prețul gigacaloriei, dar și al subvenției plătite de Primărie. Suntem la 850 lei. Prețul se stabilește conform metodei de la ANRE și când ni se cere trebuie să reacționăm”, a declarat Dominic Fritz, la Euronews Romania.